Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Dirijorul Manfred Honeck rămâne director muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh până în stagiunea 2027-2028
Publicat: joi, 30 Septembrie
2021
, ora 0.00
Dirijorul austriac Manfred Honeck și-a extins contractul cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh până la finalul stagiunii 2027-2028. Muzicianul ocupă fotoliul de director muzical al instituției americane de 14 ani, timp în care au avut loc inclusiv turnee în America de Nord și Europa. Cu Manfred Honeck la pupitrul dirijoral, Orchestra Simfonică din Pittsburgh a realizat mai multe înregistrări nominalizate la Premiile Grammy, iar în 2018 un disc pe care ansamblul american și dirijorul austriac l-au înregistrat în anul precedent a prmit Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare orchestrală. Despre extinderea contractului cu instituția americană, Manfred Honeck a declarat: „Sunt onorat și încântat să continui ca director muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, îndrăgita mea familie muzicală din Pittsburgh. Este entuziasmant pentru mine să știu că parteneriatul nostru muzical va continua pe viitor.”
Petre Fugaciu