Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Dirijorul Ion Marin a fost numit Consul onorific al României la Lugano
Publicat: miercuri, 25 August
2021
, ora 9.18
Dirijorul Ion Marin a fost numit Consul onorific al României la Lugano. Această numire vine la scurtă vreme după decorarea muzicianului român de către Republica Franceză cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler pentru contribuția și angajamentul său în serviciul culturii.
„Este o mare surpriză și o senzație nouă pentru mine, pentru că, deși trăiesc și dirijez la Lugano de peste 30 de ani, nu m-am gândit niciodată la o oficializare a activității mele constante de conectare culturală a Elveției cu România. Lugano este un spațiu în care am ajuns împreună cu familia mea să ne simțim ca acasă, în primul rând pentru că este un oraș care respiră dragoste pentru muzică, pentru cultură în general. În viața mea de zi cu zi, România este permanent în sufletul și mintea mea, așa că inevitabil am ajuns să conectez valorile României cu cele ale locurilor în care activitatea profesională mă poartă, dar cu precădere am îndeplinit acest rol de liant cultural între Elveția și România, iar acum, iată, titulatura de consul onorific creionează cu contururi precise ceea ce deja realizez de peste trei decenii, de când locuiesc aici”, a declarat dirijorul Ion Marin.
Florica Jalbă