Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Muzică de secol XX în transmisiune directă de la Copenhaga
Publicat: joi, 13 Mai
2021
, ora 0.00
Astăzi, 13 mai, ca parte a seriei „Scena europeană”, Radio România Muzical vă propune o transmisiune directă de la Copenhaga: concertul susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Daneze la Sala Radiodifuziunii. Solistă și dirijoare a serii este soprana Barbara Hannigan, iar în program sunt anunțate două lucrări de secolul XX: „Metamorfoze”, studiul pentru 23 de instrumente soliste de Richard Strauss și opera într-un act „Vocea umană” pentru soprană și orchestră de Francisc Poulenc. Transmisiunea directă începe la ora 20:30. Comentează colega noastră Irina Cristina Vasilescu.
Petre Fugaciu