Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

AUDIO. Opera News - 20 noiembrie 2018

Publicat: marți, 20 Noiembrie 2018 , ora 16.33

Sumarul rubricii "Opera News", difuzată marțea, în jurul orei 18.15, în cadrul emisiunii "Perpetuum mobile". Realizator Luminița Arvunescu

  • "Oedip" de George Enescu (foto), o capodoperă a genului liric - pe nedrept ținută "la index" timp de aproape un secol - va fi una dintre cele 5 noi producții propuse de ediția 2019 a faimosului festival de vară de la Salzburg cu premiera pe 11 august. În rolul titular, apreciatul bariton britanic, Christopher Maltman. Regia, octogenarul Achim Freyer - autorul uneia dintre cele mai controversate producții a Tetralogiei wagneriene "Inelul Niebelungului". Iar la pupitrul dirijoral, Ingo Metzmacher - unul dintre dirijorii cei mai dedicați creației lirice din secolul trecut.

  • Evenimentele săptămânii: "Otello” - made in Staatsoper din Munchen - cu celebrul tenor bavarez Jonas Kaufmann - în rolul titular și minunata soprană germană Anja Harteros - Desdemona, dirijat de Kirill Petrenko; și Tripticul puccinian - made in Metropolitan Opera House din New York - cu Placido Domingo ( Gianni Schicchi ) și Christine Opolais ( Sora Angelica ). "Otello", deschizând stagiunea 2018-2019 la Opera de Stat din Munchen. Iar seria de 7 spectacole cu: "Mantaua", "Sora Angelica" și "Gianni Schicchi", celebrând 100 de ani de la premiera mondială a tripticului puccinian, găzduită de MET pe 14 decembrie 1918.

  • Atenție tineri cântăreți, s-a dat startul pentru înscrierile la Concursul de canto "Operalia" - ediția 2019, care se va desfășura la Praga, în perioada 21 -26 iulie. Data limită de înscriere, 1 februarie 2019. Iar singura condiție, vârsta între 18 și 32 de ani.