Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Pianistul Florian Mitrea în finala Concursului de la Harbin, China

Publicat: marți, 23 Ianuarie 2018 , ora 9.01

Pianistul Florian Mitrea este unul dintre finaliștii Concursului Internațional de Muzică de la Harbin, derulat în perioada 12-26 ianuarie 2018 în China. Astăzi, 23 ianuarie 2018, are loc finala competiției, în care cei patru pianiști vor interpreta concerte cu orchestra. Florian Mitrea cântă, de la ora locală 16.30, partitura solistică a Concertului nr. 5 în Mi bemol major de Ludwig van Beethoven. Finaliștii sunt acompaniați de Orchestra Simfonică din Harbin, condusă dirijoral de Muhai Tang.
În ultima fază a competiției s-au mai calificat pianiștii Rafael Skorka din Israel, Alexander Panfilov din Rusia și pianista Lin Zi Pan din China.

Din juriu fac parte Arnald Cohen, Dang Thai Son, Peter Donohoe, Katarzyna Popowa-Zydron, Cyprien Katsaria și Idith Zvi, între alții. 

Florian Mitrea a studiat la București și la Londra și este laureat a numeroase competiții naționale și internaționale. Locuiește la Londra.

Irina Cristina Vasilescu