Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Premiile BBC Music Magazine - desemnate prin votul publicului!

Publicat: marți, 14 Februarie 2017 , ora 16.38

Prestigioasa publicație britanică BBC Music Magazine îi invită iubitorii de muzică clasică să-și dea votul lor, online, pentru desemnarea Premiilor BBC Music Magazine pe 2017. Cei doritori au de ales din câte 3 variante la cele 7 categorii - și anume "Muzică de cameră", "Corală", "Concerte instrumentale", "Pentru instrument solo", "Operă", "Muzică orchestrală" și "Muzică vocală" - alta decât operă. Selecția a fost făcută de un juriu alcătuit din criticii muzicali ai revistei, care au ales dintre discurile de 5 stele apărute pe parcursului anului precedent.

Interesant e că, la categoria "Concerte instrumentale", nominalizat este și albumul având-o ca solistă pe violonista Patricia Kopachinskaja din Republica Moldova - reunind concertele pentru vioară de Piotr Ilici Ceaikovski și Igor Stravinski (pentru că muziciana și-a făcut un renume din promovarea muzicii contemporane).

">La secțiunea "Muzică orchestrală", cei doritori au de ales între albumul cu simfoniile I, a II-a și a V-a de Ceaikovski (versiune cu Vasily Petrenko și Filarmonica Regală din Liverpool), Simfoniile a III-a, a VI-a și a VII-a de Jean Sibelius (cu Osmo Vänskä și Orchestra Simfonică din Minnesota) și un disc Copland realizat de Orchestra Filarmonică BBC dirijată de John Wilson.

Iar la secțiunea "Muzică vocală", soprana Barbara Hannigan apare cu două realizări discografice: una dedicată muzicii lui Erik Satie și o alta - muzicii compozitorului danez contemporan Hans Abrahamsen. Lor li se adaugă un disc reunind Lieduri de Gustav Mahler și Sinfonia lui Luciano Berio - avându-l ca solist pe baritonul Matthias Goerne.

Selecțiuni de pe toate cele 21 de albume sunt de ascultat pe site-ul awards.classical-music.com, acolo unde acestea pot fi și votate până pe 24 februarie.

Festivitatea de decernare a Premiilor BBC Music Magazine - pe 19 aprilie, la Kings Place în Londra.

Ștefan Costache