Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Documentarul 'Strad Style' - premiat la Festivalul de Film Slamdance

Publicat: vineri, 10 Februarie 2017 , ora 11.35
Strad Style, documentarul realizat de Stefan Avalos și în care îl putem urmări pe violonistul Răzvan Stoica, a primit Premiul Juriului și Premiul Publicului în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Film Slamdance din Park City, Utah, Statele Unite. Pelicula face referire la crearea unei viori, de la alegerea lemnului pentru noul instrument la momentul când vioara cea nouă ajunge în mâinile violonistului care o va duce pe scenă. Modelul ales pentru acest documentar a fost vioara pe care cânta însuși Paganini - Guarneri del Gesu, Il Cannone.
Piesele înregistrate de Răzvan Stoica pentru coloana sonoră a documentarului Strad Style pot fi ascultate pe disc. Albumul "Strad Style", editat de Universal Music România, a fost lansat în 12 ianuarie acest an.