ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

AUDIO. Orchestra Română de Tineret la Varna Summer Fest

Publicat: luni, 4 Iulie 2016 , ora 0.00
Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal își deschide astăzi, 4 iulie 2016, seria turneelor internaționale din această vară cu un concert pe care îl va susține în cadrul Festivalului de Vară de la Varna, de la ora 19:00, la Centrul Festivalurilor și Congreselor din orașul bulgar. Varna Summer Fest este cel mai vechi festival muzical din țara vecină și unul dintre evenimentele cu cea mai lungă tradiție din Europa, dintre cele dedicate muzicii clasice.
Solistul Orchestrei Române de Tineret va fi tânărul violoncelist Ștefan Cazacu. El va interpreta Variațiuni op. 33 pe o temă rococo de Piotr Ilici Ceaikovski iar programul va mai cuprinde Simfonia nr.1 op.25 în Re major "Clasica" de Serghei Prokofiev și Simfonia a IV-a op. 90 în La major "Italiana" de Felix Mendelssohn. Concertul susținut de Orchestra Română de Tineret poate fi urmărit în direct la Radio România Muzical, atât on-air, cât și pe site-ul postului nostru.
Programul va fi reluat la București, pe scena Ateneului Român, în seara de 13 iulie, de la ora 19:00, în deschiderea Festivalului Vara magică.