Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Yannick Nézet-Séguin nu renunță la Orchestra Simfonică din Philadelphia

Publicat: luni, 6 Iunie 2016 , ora 16.23

Orchestra Simfonică din Philadelphia a anunțat joia trecută că Yannick Nézet-Séguin, directorul său artistic, și-a prelungit contractul cu instituția până la finalul stagiunii 2025-2026. La acel moment, Nézet-Séguin va avea o experiență de 14 ani în amintita postură, devenind ocupantul poziției a treia într-un clasament al celor mai îndelungate mandate în fruntea Orchestrei Simfonice din Philadelphia, după legendarii Eugene Ormandy și Leopold Stokowski.
Artistul canadian se gândește deja la viitor, făcând planurile pentru cea de 125-a aniversare a ansamblului, în 2025, a unui sfert de mileniu de la Declarația de Independență, în 2026, și a celor 250 de ani de la nașterea lui Beethoven, care se vor împlini în 2020.
În plus față de atribuțiile sale la Philadelphia, Nézet-Séguin se va achita și de sarcinile ]n calitate de director artistic la Metropolitan Opera House din New York, începând din 2020. "Să am șansa de a face muzică în compania acestor două instituții a reprezentat ceva irezistibil pentru mine." - a comentat Nézet-Séguin. "Sunt, fără discuție, cel mai norocos director artistic din toată lumea, în momentul de față."


El a condus orchestra în trei turnee internaționale derulate pe durata celor patru ani petrecuți la Philadelphia. În această perioadă, concertele cu casa închisă la Kimmel Center au devenit obișnuință, a avut loc prima colaborare cu Opera din Philadelphia, Orchestra Simfonică din metropola americană a concertat pentru Sanctitatea Sa, Papa Francisc I-ul. Crearea unor noi legături cu comunitatea a reprezentat, de asememenea, un țel pentru Nézet-Séguin, inclusiv prin recent anunțata inițiativă "Hear", un program de promovare a cercetării medicale și a educației muzicale în întreaga Philadelphie.
Din echipa condusă de Yannick Nézet-Séguin face parte și compatriotul nostru, Cristian Măcelaru, care are calitate de dirijor-în-rezidență al Orchestrei Simfonice din Philadelphia.

Ștefan Costache