Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
William Christie - Dirijor de Onoare pentru Orchestra of the Age of Enlightenment
Meritele artistului american William Christie, o autoritate în zona așa-numitei "muzici vechi", i-au fost recunoscute de către Orchestra of the Age of Enlightenment prin acordarea titlului de Dirijor de Onoare, urmare firească a îndelungatei colaborări cu formația engleză. El i se alătură, astfel, lui Sir Roger Norrington, singurul care avea până în prezent calitatea amintită (iar Sir Roger Norrington este, vă reamimtin, invitatul "Poveștilor de succes ale muzicii", în această perioadă, la Radio România Muzical).
Formația, înființată la Londra, în 1986, s-a definit de la bun început prin reguli democratice: nu a avut și nu are un dirjor permanent, fapt ce o scoate în afara obișnuitului, din acest punct de vedere. În schimb, membrii ansamblului adresează numeroase solicitări de colaborare dirijorilor, beneficiind, astfel, de avantajul pe care îl aduce experiența contactului cu un spectru larg de puncte de vedere. "Unul dintre aspectele pe care un dirijor invitat le remarcă imediat este individualitatea extraordinară ce definește atât membrii mai vechi, dar și pe cei noi." - comentează William Christie, care în 19 decembrie va împlini 72 de ani. "S-ar putea să fi contribuit și eu la evoluția acestei personalități complexe și o ador ori de câte ori sunt însărccinat să o dirijez."
În general, poziția de Dirijor de Onoare este pur onorifică dar, dat fiind statul special pe care și l-a asumat Orchestra of the Age of Enlightenment, este de așteptat ca această stare de fapt să fie foarte probabil contrazisă.