Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Yannick Nezet Seguin - numit de Musical America 'Artistul anului 2016'

Publicat: marți, 20 Octombrie 2015 , ora 18.42

Zilele trecute Musical America și-a anunțat distincțiile ce vor fi conferite într-o ceremonie specială programată la Carnegie Hall în 8 decembrie.

Cândva o revistă muzicală săptămânală, lansată cu aproape 120 de ani în urmă, Musical America a încercat apoi să fie și un for de promovare a muzicii americane care a inițiat și un concurs de creație în juriul căruia s-au aflat câțiva dintre marii șefi de orchestră care activau pe teritoriul Statelor Unite (legendarii Leopold Stokowski și Serge Koussevitzky s-au aflat atunci alături de conducătorii marilor colective simfonice din New York, Chicago și San Francisco, nume mai puțin cunoscute melomanilor de astăzi). MA a devenit un important sistem de informare, popularizare, interconectare a muzicienilor și instituțiilor muzicale de pe teritoriul continentului american si, în ultima perioadă, o platformă on line cu o deschidere deosebită pentru industria muzicală și toți cei care fac parte din acest domeniu, începând cu artiștii și producătorii, continuând cu zona editorială și tehnică. In 8 decembrie titlul de Artist al anului pentru 2016 îi va fi decernat dirijorului canadian Yannick Nezet Seguin, care a reușit prin "chimia" și dinamismul său de neoprit să readucă Orchestra din Philadelphia la gloria ei de altădată. Numirea sa a ținut cont și de realizările lui deosebite la conducerea Orchestrei Metropolitane din Montreal - Canada, și a Filarmonicii din Rotterdam, ale cărei destine le girează oricum până în 2018.

Titlul de Compozitor al anului 2016 îi este rezervat lui Tom Mashover - mult timp colaborator al lui Pierre Boulez la IRCAM Paris și un creator plin de inventivitate în modalitățile de ...colaborare cu publicul său, Vocalistul anului este tenorul britanic Mark Padmore - foarte lăudat pentru rostirea sa ca "Evanghelist" în Matthaus Passion iar instrumentista anului este violonista Jennifer Koh - cea care, dincolo de activitatea interpretativă este și inițiatoarea unui unui ciclu de promovare a muzicii pe internet. "Boston Modern Orchestra Project" este - cu prilejul aniversării celor 2 decenii de activitate în spijinul muzicii contemporane, mai ales a celei americane, cu cele peste 50 de discuri editate și peste 100 de prime auditii realizate - Ansamblul anului 2016 în viziunea forului Musical America.