Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Noi informații adiacente zvonului cum că Sir Simon Rattle se va întoarce în Marea Britanie

Publicat: marți, 24 Februarie 2015 , ora 20.54

Noi informații adiacente zvonului cum că Sir Simon Rattle se va întoarce în Marea Britanie pentru a prelua, probabil, Orchestra Simfonică din Londra sunt de natură să-i bucure, fără îndoială, pe melomanii britanici. Parcă în vederea optimizării condițiilor vieții muzicale în care Rattle ar urma să-și continue activitatea pe teren insular, George Osborne, ministrul englez al economiei și finanțelor, a anunțat vineri, 20 februarie 2015, acordarea sumei de 5 milioane de lire sterline pentru un studiu de fezabilitate privind "un centru muzical de clasă mondială la Londra", care ar urma să fie construit chiar în City-ul capitalei Angliei. Formularea sugerează că metropola nu ar avea un astfel de centru în momentul de față, fapt pe care l-ar contrazice în mod sigur cei de la Southbank Center, spre exemplu, dar nu și alte voci, deloc puține, pe criterii de acustică și posibilități de repetiții.

Pe de altă parte, managerii de la Barbican Hall și London Symphony Orchestra au salutat astfel anunțul: "Hotărârea ministrului de a susține financiar un astfel de studiu pentru un complex care să fie de folos Londrei, londonezilor și națiunii în întregul ei înseamnă deschiderea unei perspective de uriaș interes." Cei doi nu folosesc termeni precum "concert" sau "sală" în mesajul lor comun, ci formula "complex dedicat artelor spectacolului și educației".

O a doua măsură luată, în paralel, de ministrul britanic al finanțelor a fost acordarea unei alte sume de 5 milioane de lire sterline necesară renovării complexului Colston Hall din Bristol.

Ștefan Costache