Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Andrei Ioniță - câștigător al Concursului 'Haciaturian'!

Publicat: joi, 20 Iunie 2013 , ora 14.09
Tânărul violoncelist Andrei Ioniță a fost desemnat câștigătorul ediției din acest an al Festivalului și Concursului Internațional "Aram Haciaturian" de la Erevan. Competiția s-a derulat între 6 și 14 iunie 2013, cu o gală a laureaților în cadrul căreia locul al III-lea le-a revenit, ex aequo, Aleksandrei Perlova din Rusia și lui Gayane Khachatryan din Armenia, locul al II-lea - Annei Morozova din Rusia, iar locul I - lui Andrei Ioniță. Andrei Ioniță - în vârstă de 19 ani - va avea astfel prilejul de a concerta în compania Orchestrei Simfonice de Stat din Moscova. Festivalul și Concursul Internațional "Aram Haciaturian", organizate de Ministerul Culturii, Fundația Culturală "Aram Haciaturian" și Conservatorul din Erevan, se numără printre cele mai importante competiții din estul Europei.