Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Soprana Valentina Naforniţa şi baritonul Şerban Vasile vor concura in cadrul competiţiei BBC - Cardiff Singer of the World

Publicat: joi, 7 Aprilie 2011 , ora 17.28
Organizatorii Concursului "BBC Wales - Cardiff Singer of the World" au făcut publică lista cu numele celor 20 de artişti lirici care au fost selectaţi in urma audiţiilor pentru a participa in luna iunie la prestigioasa competiţie. 600 de cantăreţi din 36 de ţări au fost ascultaţi in cadrul audiţiilor ce au avut loc in 45 de oraşe ale lumii. Printre cei 20 de caştigători ai acestor probe preliminarii concursului se numără şi doi romani: soprana Valentina Naforniţă şi baritonul Şerban Vasile. Artiştii - in varstă de 23 şi, respectiv, 26 de ani, vor evolua in faţa juriului format din Dame Kiri Te Kanawa, dirijorul Alexander Polianichko, pianistul Bengt Forsberg, regizorul Lorenzo Mariani, baritonul Htkan Hagegtrd, tenorul Dennis O'Neill, Adam Gatehouse - de la BBC Radio 3 şi mezzo-soprana Marilyn Horne. Preşedintele juriului va fi John Fisher. Trecerea in nefiinţă (anul trecut) a sopranei Joan Sutherland - prima personalitate care a patronat Concursul de la Cardiff - va fi comemorată la ediţia de anul acesta prin renumirea Premiului Publicului in onoarea sa. Distincţia - ce poartă acum numele de "Premiul publicului Dame Joan Sutherland" - constă in suma de 2000 de lire sterline. Cei 20 de muzicieni care vor concura anul acesta pentru obţinerea Trofeului competiţiei - in valoare de 15.000 de lire sterline ? vin din Armenia, Australia, Bulgaria, Canada, Chile, China, Anglia, Germania, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Polonia, Romania, Rusia, Coreea de Sud, Ucraina, Uruay, SUA şi Ţara Galilor. Competiţia se va desfăşura in perioada 12 - 19 iunie la Sala St. Davi's şi la Noul Teatru din Cardiff, Ţara Galilor.