Înapoi la: pagina principală

Infobuletin Muzical

Astăzi : 2025-07-02

Știri muzicale din Bucuresti

„Mozart Forever”, concertul care deschide astăzi Festivalul Internațional „Vară Magică”

Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional "Vară Magică" începe în această seară de 2 iulie 2025 la Ateneul Român. "Mozart Forever" este titlul concertului de deschidere, dedicat integral creației marelui compozitor.

Camerata Regală propune un program ce reunește Uvertura operei "Nunta lui Figaro", Concertul în La major pentru clarinet și orchestră, avându-l ca solist pe tânărul interpret Petru Pane, și ultima simfonie mozartiană - cea cu nr. 41, "Jupiter". La pupitrul dirijoral se va afla Constantin Grigore.

Concertul începe la ora 19.30.

Actuala ediție a Festivalului "Vară magică" este construită în jurul temei "Maeștri și capodopere". În prim-plan se află creațiile marilor compozitori din istoria muzicii clasice și interpreți renumiți la nivel național și internațional.


 
Turneul „Stradivarius”: oprire la Casa Bună, în Jilava

După recitalul susținut ieri seară la Sala Radio, violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie ajung astăzi, 2 iulie 2025, la Asociația "Casa Bună", în comuna Jilava din județul Ilfov, în cadrul Turneului Internațional "Stradivarius - Rapsodiile".

Actuala ediție a proiectului este dedicată creațiilor lui George Enescu și George Gershwin, în versiuni pentru vioară și chitară realizate de Dragoș Ilie și Andrew Zohn. Cele două Rapsodii române op. 11 semnate de marele compozitor român sunt prezentate alături de creații de George Gershwin: Trei preludii, în original pentru pian, și "Rhapsody in Blue".

Pe parcursul acestui turneu, Alexandru Tomescu cântă pe vioara Stradivarius "Elder-Voicu".

Recitalul de astăzi începe la ora 19.00.


 
Calendarul muzical al zilei - 2 iulie 2025

1714 S-a născut compozitorul german Christoph W. Gluck (decedat 15.11.1787) 311 ani

1942 S-a născut tenorul român Florin Diaconescu (decedat 15.03.2020) 83 ani

2007 Comemorarea sopranei americane Beverly Sills 18 ani


 

Știri muzicale din țară

„Romanian Jazz” - Nicolas Simion Band în cadrul Festivalului „Zilele Muzicale Româno-Americane”

Ediția cu numărul 22 a Festivalului "Zilele Muzicale Româno-Americane" continuă astăzi, 2 iulie 2025, la Sibiu, cu un concert intitulat "Romanian Jazz".

Nicolas Simion Band, un ansamblu alcătuit din Nicolas Simion la saxofon, trompetistul Emil Bîzgă, pianistul Vlad Briciu, Răzvan Cojanu la contrabas și Frankie Ercsei la tobe, va concerta în Piața Mare din oraș începând cu ora 19.00.

Publicului i se propune un program ce cuprinde compoziții românești de jazz semnate de Jancy Körössy, Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu, Marius Popp, Ștefan Berindei, Garbis Dedeian și Nicolas Simion, precum și prelucrări ale unor piese folclorice.

Accesul publicului este liber.
 
SoNoRo Musikland începe săptămâna aceasta în Transilvania
SoNoRo Musikland, ajuns la ediția cu numărul 7, începe vinerea aceasta, 4 iulie 2025, cu un concert la Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu.

În programul concertului ce deschide festivalul sunt înscrise pagini semnate de George Enescu, Claude Debussy și Edward Elgar.

Vor evolua, începând cu ora 19.00, violoniștii Ioana Cristina Goicea, Denis Goldfeld și Alissa Margulis, violistul Răzvan Popovici, violoncelistul Raphael Bell, pianiștii Roxana Circiu, Mara Dobrescu și Andrei Gologan.

SoNoRo Musikland este dedicat patrimoniului arhitectural și cultural transilvănean, iar traseul propus pentru anul acesta include biserici fortificate săsești și alte spații semnificative din Sibiu, Copșa Mare, Cincu, Saschiz, Meșendorf, Criț, Viscri, Codlea, Făgăraș și Brașov.

 
Festivalul "Țintea Muzicală": două concerte în județul Prahova, săptămâna aceasta
Ediția cu numărul 15 a Festivalului Internațional de Muzică Clasică și Contemporană "Țintea Muzicală", ce poartă titlul "Muzică franceză pentru un prieten", continuă săptămâna aceasta în județul Prahova.

Mâine, 3 iulie 2025, în cadrul unui concert cameral intitulat "Cvartete la muzeu", publicului i se propun pagini semnate de Jean-Philippe Rameau, Maurice Ravel, Georges Onslow și Claude Debussy. La Muzeul Județean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus" din Ploiești vor evolua, începând cu ora 17.00, membrii Cvartetului "Țintea": Mircea Lazăr - vioara I, Olga Berar - vioara a II-a, violista Tamara Dica și violoncelistul Eugen-Bogdan Popa, împreună cu Anamaria Biaciu-Popa.

Concertul de închidere a festivalului va avea loc sâmbătă, 5 iulie 2025, la Muzeul "Conacul Bellu" din Urlați. Cvartetul "Țintea" va prezenta publicului lucrări din creația unor compozitori francezi celebri, dar și pagini muzicale mai rar auzite pe scenele românești.

 

Actualitatea internațională