Știri muzicale din țară Înapoi

„Un Stradivarius în școli”, un proiect al Fundației Culturale „Gaudium Animae”

Publicat: vineri, 29 Martie 2024 , ora 0.00

În această perioadă se desfășoară programul educațional "Un Stradivarius în școli", inițiat de Fundația Culturală "Gaudium Animae", ca parte a programului "Muzica Inspiră".

Derulat de violonistul Răzvan Stoica, care cântă pe o vioară Stradivarius făurită în anul 1729, demersul își propune să aducă muzica clasică mai aproape de tineri, printr-o serie de recitaluri organizate în instituții de învățământ din țară. Parteneră îi este pianista Andreea Stoica.

În acest context, va avea loc astăzi, 29 martie 2024, un nou eveniment, de această dată la Colegiul Național Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, urmând ca luni, 1 aprilie, sunetul viorii Stradivarius să răsune pentru elevii Colegiului Național "Petru Rareș" din Suceava.

Pentru a aduce muzica clasică în școlile în care predau, profesorii pot trimite o cerere la adresa: contact@gaudiumanimae.ro.

Ioana Țintea