Știri muzicale din țară Înapoi

Program integral Mozart la Filarmonica din Târgu Mureș

Publicat: joi, 9 Octombrie 2025 , ora 0.00

În această seară de 9 octombrie 2025, de la ora 19:00, la Filarmonica din Târgu Mureș va avea loc un concert simfonic cu un program integral Wolfgang Amadeus Mozart.

Publicul va putea asculta Concertul nr. 24 în do minor pentru pian și orchestră, avându-l solist pe tânărul muzician Roman Fediurko, și Misa KV 427 în do minor.

În ipostaze solistice vor evolua artiștii lirici Cristina Grigoraș, Antonela Bârnat, Andrei Petre și Cristian Hodrea. Își dau concursul Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș. Conducerea muzicală îi revine lui Mihnea Ignat.

Ariadna Ene-Iliescu