Știri muzicale din țară Înapoi

„Moștenitorii României muzicale” în turneu la Satu Mare, Iași și București

Publicat: luni, 10 Februarie 2025 , ora 0.00

În perioada 4-10 martie 2025, clarinetistul Petru Pane și pianistul Daniel Dumitrașcu vor susține un turneu național sub egida proiectului "Moștenitorii României muzicale", inițiat și organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, cu sprijinul Fundației Culturale "Gaudium Animae", Filarmonicii "George Enescu" din București și al Filarmonicii "Dinu Lipatti" din Satu Mare.

Tinerii muzicieni vor prezenta un program ce reunește lucrări semnate de Robert Schumann, Johannes Brahms, Camille Saint-Saëns și Claude Debussy.

Seria avându-i protagoniști pe clarinetistul Petru Pane și pianistul Daniel Dumitrașcu începe marți, 4 martie 2025, la Filarmonica "Dinu Lipatti" din Satu Mare, continuă joi, 6 martie 2025, la Palatul Culturii din Iași, iar în final ajunge luni, 10 martie 2025, pe scena Ateneului Român din București. Acest ultim eveniment va fi transmis în direct de Radio România Muzical.

Toate cele trei recitaluri încep la ora 19:00.

Ioana Țintea