Actualitatea internațională Înapoi

„Forța destinului” cu mezzosoprana Judit Kutasi în direct la Radio România Muzical

Publicat: sâmbătă, 9 Martie 2024 , ora 0.00

"Forța destinului" de Giuseppe Verdi este creația lirică ce o veți putea asculta astăzi, 9 martie 2024, în transmisiune directă la Radio România Muzical de la Opera "Metropolitan" din New York.

Pe scena americană vor evolua soprana Lise Davidsen, mezzosoprana Judit Kutasi, tenorul Brian Jagde, baritonul Igor Golovatenko și basul Soloman Howard. Își dau concursul orchestra și corul teatrului liric newyorkez, sub conducerea dirijorală a lui Yannick Nézet-Séguin.

Transmisiunea începe la ora 19:00 și se desfășoară sub genericul "Seara de operă". Din studioul Radio România Muzical, comentează colega noastră, Luminița Arvunescu și invitatul său, criticul muzical Costin Popa.

Ioana Țintea