Știri muzicale din țară Înapoi

„Classic Unlimited” ajunge astăzi la Sibiu

Publicat: joi, 9 Octombrie 2025 , ora 0.00

Turneul "Classic Unlimited - Love at First Sound" ajunge astăzi, 9 octombrie 2025, la Sibiu. Începând cu ora 19:00, pianistul Bogdan Vaida va concerta la Topic Hub, un spațiu industrial transformat într-o scenă dedicată artelor spectacolului.

Publicul va avea ocazia să asculte opusuri de Johannes Brahms, Clara Schumann și Johann Sebastian Bach, între alții, dar și lucrări compuse special pentru "Classic Unlimited", semnate de Ciprian Gabriel Pop, Șerban Marcu, Cristian Bence-Muk și Aurelian Băcan.

"Classic Unlimited" este un proiect cultural creat cu scopul de a aduce muzica clasică în mijlocul comunităților, în spații mai puțin convenționale și în localități unde astfel de evenimente au loc rar.
Ariadna Ene-Iliescu