Întotdeauna mi s-a părut interesant să văd care sunt motivele pentru care Ravel a creat anumite compoziții. Ravel, de fapt, a scris destul de puțin. Pentru un compozitor care este atât de apreciat și atât de recunoscut, numărul compozițiilor lui este mic. Și-atunci, m-au uitat să văd... Mama mea, gâsca... care a fost motivul care l-a determinat pe Ravel să scrie această compoziție extraordinar de interesantă?

De fapt, au fost doi copilași, de 6 și 7 ani, care erau prieteni de familie cu Ravel. La început, a scris-o pentru pian, ca cei doi copii să cânte împreună - pian la patru mâini, adică doi oameni stau pe un scaun unul lângă celălalt și cântă la același pian. E un joc foarte interesant, pentru că mâna dreaptă a pianistului din partea stângă trece peste mâna stângă a pianistului din partea dreaptă. Și e foarte interesant, pentru că această compoziție devine un balet care este inspirat din multe povestioare din folclorul global.

După ce a compus această piesă, Ravel, ca la multe din alte compoziții ale lui, după ce au trecut câțiva ani, a luat apoi compoziția și s-a uitat și a spus "Hm, oare ar suna mai bine să cânte o orchestră întreagă această compoziție?" Iar aici vine momentul în care Ravel, diferit de alți compozitori, este un creator al unui sunet atât de inedit și de frumos, încât compozițiile... e adevărat, sunt aceleași note, aceeași muzică, dar felul în care el manipulează sunetul prin a transforma o compoziție pentru pian într-o compoziție pentru orchestră... aici îl vedem pe Ravel ca fiind, într-adevăr, acel Ravel pe care-l cunoaștem noi, care e în stare să ia o simplă melodie și să o pună în orchestră. De exemplu, mă gândesc la povestioara Frumoasa și Bestia care, în orchestrația lui, e reprezentată între piculină și contrafagot. Și, normal, contrafagotul este Bestia și e foarte jos și profund. Iar piculina e sus, și clarinetul... foarte frumos.

Ei, Ravel are această măiestrie în a spune o poveste prin instrumentele de pe scenă. De fapt, toate aceste povestioare care există în baletul Mama mea, gâsca sunt reprezentate atât de frumos în sunetele diferite și de extremitate pe care instrumentele le produc. Lui Ravel nu i-a fost frică să se folosească de extremele complete ale instrumentelor. De aceea, pentru muzicieni, întotdeauna este atât de interesantă să cânte muzica lui Ravel, deoarece el împinge toate normele care există și care existau mai ales în anul 1911 foarte mult în extrem ca să ne oblige să găsim acel caracter extraordinar.

Îmi place enorm de mult această compoziție și o dirijez foarte des pentru că îmi aduce aminte de copilăria mea, de aceste povestioare care sunt atât de frumoase. Muzica le aduce la viață.