Joseph Haydn este considerat tatăl simfoniilor, pentru că el a scris atât de multe simfonii, iar în acești ani în care a scris simfonia, a dezvoltat acest mediu prin care noi, muzicienii, cântăm împreună pe scenă. O simfonie este o lucrare compusă din mai multe părți, dar care folosește o orchestră mare, în care avem viori, contrabas, violoncel, avem instrumente de suflat, iar Haydn, prin cele 104 simfonii pe care le-a scris, a dezvoltat acest stil muzical, foarte mult. Ce i-a plăcut lui Haydn însă cel mai mult, a fost să găsească glume pe care să le pună în fiecare simfonie, lucruri interesante prin care el să comunice, cât de hazliu poate el să fie, iar una dintre simfoniile pe care le-a scris, nr 45 este o simfonie în care el cere instrumentiștilor de pe scenă, muzicienilor de pe scenă, unul câte unul, să plece la sfârșitul piesei, până când rămâne de fapt, o singură persoană. Este o simfonie care se cântă foarte des, este o simfonie foarte îndrăgită de public și de muzicieni, deoarece, întotdeauna ne dă voie nouă, muzicienilor să fim ca și niște actori, care trebuie încetul cu încetul să ne îndepărtăm de scenă. Desigur, dacă nu putem să vedem această lucrare, ci putem numai să o auzim prin sunet, ne putem da seama că rămân cât mai puține instrumente până rămâne un singur instrument, iar pentru mine ca dirijor, întotdeauna eu păstrez ultima măsură, ultimul timp, numai pentru mine, în care nu fac nici un sunet, dar totuși mișc din mâini, ca și cum ar fi o orchestră pe scenă.