Acum vom discuta despre o destinație care nu mai are legătură cu sălile de concert sau cu viața profesională a lui Alexandru Tomescu, ci cu una dintre pasiunile sale, adică muntele. Și trebuie să spunem aici că, la data la care vom asculta această rubrică, adică 15 aprilie, începe și o aventură a ta către țara unde se află cei mai înalți munți din lume. Te las pe tine să ne spui de ce și cum se va întâmpla.

E un vis mai vechi al meu, și anume acela de a ajunge să văd și eu o dată, de la distanță, Everestul, cu ochii mei. Și în luna aprilie, într-adevăr, am făcut ce n-am făcut niciodată în viața mea până acum - am luat o pauză de câteva săptămâni de la concerte, în care o să merg în Nepal pentru acest treck, această excursie către tabăra de bază de la Everest, locul de unde pornesc alpiniștii să cucerească cel mai înalt vârf. Tabăra de bază, ea însăși e la 5364 de metri altitudine, deci ajungerea acolo va fi o provocare pentru un violonist.

E de două ori mai sus ca la Caraiman, mai mult chiar decât atât.

Da. E o rută din ce în ce mai circulată, din ce în ce mai aglomerată, foarte populară printre turiști. Acum, primăvara, se spune că e foarte frumos, că înflorește rododendronul, iar acolo, în Nepal, rododendronul are dimensiunile unor copaci, nu sunt niște tufișuri. Și vreau să văd și eu exact, o dată în viață, cam cum e să fii acolo, în toate aceste locuri despre care am citit în cărți, am urmărit filme, am văzut documentare ș.a.m.d. Sunt foarte nerăbdător de această nouă provocare. Evident, este cu mult dincolo de zona de confort a unui violonist, dar mă antrenez cât pot. Când sunt în oraș sau când merg pe la concerte mă antrenez dimineața, alerg, încerc să fiu într-o formă fizică cât mai bună și lucrul acesta mă ajută nu doar pentru excursia propriu-zisă, cât și pentru felul în care pot să mă țin bine pe scenă în concerte de anduranță.

Am în plan să duc după mine și vioara. Trebuie să am o vioară cu mine pentru că la întoarcerea în țară, în câteva săptămâni, pornesc în noua ediție a Turneului Stradivarius și nu-mi pot permite așa o pauză, o întrerupere așa mare. De altminteri, peste tot pe unde am călătorit am avut vioara alături de mine. Nu e un accesoriu, este ca o parte a corpului meu și, de aceea, dacă-mi lipsește, mă simt foarte dezorientat. Cred că o dată în viață am făcut un city break în care am mers fără vioară, cu avionul, și era groaznic. Tot timpul căutam compulsiv sub scaun, în dreapta, în stânga, unde este vioara... stai, stai, de data asta e fără vioară...

O să fie o experiență foarte, foarte interesantă și, cine știe, dacă îmi place foarte mult, o să revin.

De ce are muntele pentru tine această atracție magică și spirituală, de fapt, în același timp?

Întotdeauna mi-am dorit să fiu acolo, în aceste locuri mai puțin atinse de om. Țin minte că, pe vremea când eram student, eram un grup de prieteni și, de multe ori, pornind către facultate... ziceam că nu ne oprim la facultate, ne oprim pe platoul Bucegilor și ajungeam la munte, așa, în mod spontan.

Îmi plac aceste zone mai sălbatice și mai puțin transformate de om, pentru că acolo găsesc o altă liniște interioară, găsesc o altă energie. Eu cred că e foarte important pentru fiecare dintre noi să putem avea astfel de reconectări cu natura pentru că ne dau un alt ritm de viață, mai ales în această societate atât de tehnologizată în care trăim... totul rapid, stres... În natură, totul curge în ritmul său. Și, dintr-odată, atunci când ești acolo, pe o potecă de munte, poate te prinde o furtună, nu ai în rucsac absolut tot ce ai nevoie ca să supraviețuiești... dintr-odată îți dai seama că lucrurile care contează sunt mult mai puține de fapt și că jos, acolo, în vale, de multe ori alergi după himere. Sus, pe munte, când ești focusat pe tine, pe viața ta, pe următorul pas, dintr-odată îi dai șansă minții tale să se elibereze de toate aceste griji care nu sunt atât de importante și să trăiești în prezent. Este un salt spectaculos. Sunt, desigur, tot felul de tehnici de făcut - conștientizare, awareness... dar acolo, pe munte, lucrurile astea se întâmplă pur și simplu spontan. Și lucrul interesant este că oamenii îți devin mai dragi atunci când ești mai departe de ei.

Ce te vezi cântând acolo, pe Himalaya?

Păi nu știu. Mai întâi să văd dacă reușesc să ajung... după aceea...

În fine, deocamdată e doar o proiecție.