Începând cu această rubrică, un itinerar al destinațiilor preferate de Alexandru Tomescu; acele destinații culturale sau orașe care spun ceva despre biografia lui. Și vom începe cu Parisul. Parisul în care Alexandru Tomescu a cucerit unul dintre cele mai importante premii din cariera lui, "Marguerite Long-Jacques Thibaud", și unde a cântat pe cele mai prestigioase scene ale capitalei Franței - la Theatre de Champs-Elysees, Salle Gaveau sau Salle Pleyel printre altele. Parisul - un oraș al luminilor. Cumva, așa l-ai perceput și tu?

Da, este un oraș prin excelență cultural. Simți că fiecare colțișor, fiecare clădire, fiecare stradă emană cultură, istorie. Practic, orice piatră ai atinge acolo parcă îți spune o poveste.

Am foarte multe amintiri legate de Paris. Am fost de nenumărate ori acolo. La un moment dat, chiar aveam - și cred că încă mi se mai păstrează în memorie - mândria de a putea să mă descurc în rețeaua asta labirintică a metroului parizian fără hartă. Deja mergeam ca la mine acasă. Țin minte, managerul avea biroul undeva la capătul liniei 13 parcă, Sala Pleyel era tot așa, undeva prin centru, în arondismentul 8... Mă rog, un oraș în care eu, ca artist, ca român, mă simțeam cumva ca acasă, familiar în cele din urmă. Sigur, foarte mulți artiști, oameni de cultură români au ales Parisul ca loc în care să trăiască și asta nu de ieri de azi, nu doar din perioada comunistă. Să nu uităm că toate elitele noastre interbelice, inclusiv cele muzicale, au fost formate acolo, la Paris...

Și chiar înainte de interbelic. Da.

George Enescu, frații Gheorghiu - maestrul Ștefan Gheroghiu... au studiat toți la Paris și lucrul acesta se simte. Școala violonistică românească are o amprentă franceză foarte importantă și cred că e un lucru bun că am combinat practic aceste influențe franceze cu școala rusă, cu școala belgiană, cu școala germană ș.a.m.d.

Revenind la Paris, printre cele mai dragi amintiri sunt cele legate de Concursul "Marguerite Long-Jacques Thibaud". Țin minte și acum cât de intens era totul, sute de candidați erau înscriși, toată lumea studia zi și noapte. Țin minte, una dintre semifinalele concursului se ținea la Sala Gaveau; și pe sub Sala Gaveau trece o linie de metrou. Și totul începea să tremure din când în când, dar noi eram atât de focusați că nici nu simțeam zdupăielile astea de trenuri pe-acolo. Finala a fost apoi la Sala Radio France, cu orchestra. După aceea, un concert de gală dirijat de Kurt Masur la Sala Pleyel. Am fost în cele mai frumoase și cele mai strălucitoare locuri ale Parisului și, când e vorba de strălucire, de cultură, Parisul își are un loc de frunte.

Ulterior, ai revenit pentru a cânta acolo, pentru a te plimba?

După Concursul Long-Thibaud, am avut multe invitații și la Paris, și în alte orașe ale Franței. Cam o dată la doi ani ajung din nou în Franța pentru concerte și la Paris, și în alte orașe de acolo. Da, e un loc care evoluează. Și el se schimbă foarte mult de la an la an.

Mie, personal, îmi plac mai degrabă zonele mai sălbatice. Așadar, mă simt norocos dacă reușesc să găsesc o cazare mai spre marginea orașului, pe lângă pădurile spectaculoase care înconjoară Parisul. Parisul e suficient de mare încât să aibă și locuri surprinzător de liniștite chiar în centrul său.

Să alegem și o lucrare muzicală care să evoce această atmosferă liniștită pariziană.

Prima piesă care-mi vine-n minte e Introducere și Rondo Capriccioso de Saint-Saens. Am cântat-o des în ultima vreme.