Vorbim din nou astăzi despre lucrări românești definitorii din repertoriul pentru vioară. De data aceasta din nou despre o baladă, dar nu despre Balada de Ciprian Porumbescu, ci Balada lui George Enescu, pe care o cunoaștem în versiunea pentru vioară și pian, vioară și orchestră... Tu cum ai cântat-o?

Am cântat-o de multe ori și cu pianul, și cu orchestra. Este o lucrare de tinerețe a lui George Enescu (se simt acele elanuri specifice vârstei adolescentine a autorului), o lucrare care, în ciuda limbajului său direct, ne arată în același timp și profunzimea gândirii muzicale a tânărului George Enescu. O lucrare care, atunci când e interpretată mergând exact la esența ei, te pune pe gânduri. Foarte mulți ascultători sunt surprinși să afle că a fost compusă de un adolescent, dar asta arată de fapt cât de importantă este această chemare care trebuie să existe în sufletul fiecărui artist, această chemare care nu te lasă să dormi noaptea pentru că ai ceva de spus, ceva de cântat, ceva de transmis. Și fără îndoială că George Enescu a avut din plin această chemare.

Dacă pot face o mică paranteză, la fiecare ediție a Concursului Remember Enescu, organizat de Fundația Remember Enescu, candidații trebuie să învețe și să cânte în fiecare etapă a concursului câte o lucrare de George Enescu. La ediția din acest an, Balada a fost piesă impusă la una dintre categorii și e foarte interesant, ascultând din juriu, să vezi cum înțeleg și cum își transpun sensibilitatea tinerii din ziua de astăzi. La mai bine de un secol de când a fost compusă, sensibilitatea adolescenților rămâne acolo, rămâne o constantă.

Preferi versiunea cu pian sau versiunea cu orchestră?

Depinde de pianist și depinde de orchestră. Sigur, orchestra are o altă varietate timbrală. Atunci când cânți cu pianistul, interacționezi cu un singur muzician. Deci, finețea detaliilor poate fi mai mare. Dar, în același timp, și o orchestră condusă cum trebuie reacționează ca un singur organism.