În următoarele noastre rubrici vom aborda muzica din altă perspectivă, aceea a literaturii. A citi cred că este o formă a existenței culturale a noastre, a tuturor. A citi ca și a asculta muzică e un lucru necesar în zilele noastre, poate mai mult decât altădată. Ne vom opri astăzi la un volum intitulat, Pur și simplu Muzica, pentru că începem cu un volum scris de un scriitor în dialog cu un muzician - Haruki Murakami în dialog cu Seiji Ozawa. A fost primul titlu pe care mi l-ai sugerat când ți-am zis să vorbim despre cărți pe care le citești sau care te-au impresionat.

Așadar, Pur și simplu Muzica. De ce tocmai acest volum, această primă preferință?

E o alegere care mi-a venit absolut spontan în minte, chiar dacă am citit carea în urmă cu mai mulți ani, încă dinainte să fi fost tradusă în limba română. Dețineam atunci o versiune în limba engleză. Îl iubesc pe Haruki Murakami, iubesc absolut toate cărțile lui. Mi se par fantastice și, de aceea, în momentul în care a apărut această carte atât de aplicată, atât de direct legată de domeniul meu de suflet, evident că nu puteam să o ratez. Nu știu dacă multă lume știe că acest scriitor japonez, în tinerețea sa, chiar a avut un bar în care punea mereu muzică de jazz, și de aici aceste cunoștințe ale sale vaste în domeniu. Și, întotdeauna, muzica de jazz merge bine împreună cu muzica clasică, după cum știu și ascultătorii postului Radio România Muzical. Aceste dialoguri, că n-aș zice neapărat că este un interviu, adică și Murakami își expune părerile lui despre muzică... au niște dialoguri savuroase cei doi japonezi... din când în când, soția lui Seiji Ozawa le mai aduce câte o prăjiturică, câte o chestie... este o carte, pur și simplu, spectaculoasă, pentru că îți poate arăta exact ce se petrece în mintea unui mare interpret, în mintea unui mare artist așa cum este Seiji Ozawa, toate luptele, toate proiectele lui în care crede, toate aceste energii pe care vrea să le pună acolo. Este o carte care poate fi înțeleasă de absolut oricine. Nu trebuie neapărat să-ți iei doctoratul în muzică ca să te poți bucura de aceste rânduri.

Sigur că japonezii au această înclinație de a perfecționa tot ce le cade în mâini - de la porțelan, la budism, la arme de foc, la ceasuri, la orice... whiskey... printre ele, evident, și muzica. Știu că chiar au inventat sau există în limba japoneză un termen anume pentru acele pauze, acele respirații care sunt atât de încărcate de sens, sunt atât de încărcate de semnificație muzicală. Ei chiar discută despre această muzică a tăcerii și mi se pare absolut remarcabil. I-am înnebunit la un moment dat pe toți studenții mei... le-am spus "Citiți, citiți despre aceste tăceri!" pentru că încercam să-i fac și pe ei să înțeleagă această expresivitate a tăcerii. Toți marii compozitori simt acest lucru și încearcă să îl transmită în partitură prin toate aceste notații specifice, dar cred că adevărata expresivitate vine atunci când aceste lucruri nu vin din partitură, tu ca interpret citindu-le, ci atunci când aceste lucruri vin chiar din interiorul tău și tu le simți, tu comunici ceva prin intermediul lor.

Ceea ce mie mi s-a părut nemaipomenit în această carte, dincolo de informațiile din ea, este și acel portret care reiese pentru fiecare dintre cei doi din acest dialog. Sincer, mi-l imaginam puțin altfel pe Seiji Ozawa, dacă-i asculți muzica.

Cum l-ai regăsit? Ți se pare că cel din carte este același cu cel din înregistrările sau din concertele pe care le știm?

Întotdeauna există o oarecare sciziune, așa, între cel pe care ți-l imaginezi tu, ca ascultător, și omul din viața reală. Pentru mine personal cred că toate aceste idei, toate aceste gânduri, toate aceste căutări ale lui au venit să întregească, să completeze la modul ideal imaginea din mintea mea.

Sigur, sunt mulți artiști care se gândesc că singurul lucru care contează cu adevărat este cum te prezinți acolo, pe scenă, după care restul nu are nici o relevanță, dar eu cred că toate lucrurile lucrează împreună. Ce mănânci la micul dejun, ce citești în ziua respectivă, ce gândești în ziua respectivă - toate lucrurile acestea, într-un mod mai subtil, se regăsesc evident și în muzica pe care o cânți. Și, de aceea e bine când există această armonie, armonie universală în sufletul fiecăruia.