Vara aceasta am descoperit o tânără şi talentată soprană, pe care v-o prezint astăzi. Irina Marinaș este numele ei. Locuiește în prezent la Viena. Noi ne-am cunoscut la Salzburg. Ea s-a născut în România, la Râmnicu Vâlcea; a studiat inițial pianul, apoi s-a mutat cu familia la Montreal, în Canada. A absolvit acolo Universitatea de muzică la clasa lui Stefano Algieri, iar în Austria la Salzburg a studiat la Mozarteum, la clasa Horianei Brănișteanu și la cea a lui Josef Wallnig . A debutat în 2009 în cadrul unui festival de operă de la Roma, în Susanna din Nunta lui Figaro de Mozart, un rol pe care l-a interpretat din nou doi ani mai târziu în Festivalul de vară de la Bamberg. Imediat după, Irina Marinaș a fost angajată de Teatrul din Koblenz, în Germania, unde a avut ocazia să cânte roluri din opere de Wolfgang Amadeus Mozart, Gaetano Donizetti, Ludwig van Beethoven și Georges Bizet, dar și Ceaikovski, între alții. Irina continuă să-și lucreze vocea, de ceva vreme sub îndrumarea Monikăi Lenz.

Irina, tu te-ai apropiat de muzică prin studiul pianului, pe care l-ai început la cinci ani. Și pentru că erai foarte mică, trebuie să te întreb: cine anume te-a îndreptat înspre muzică?

Mama mea, aș zice, care m-a îndreptat spre balet mai întâi. Aparent, eram un copil extrem de energic și cred că pur și simplu a simțit nevoia să mă ducă la diverse cursuri, printre care și la cel de balet. Și acolo era o pianistă care ne acompania, doamna Cristiana Lazăr, și se pare că mă aşezam des la pian și-mi plăcea foarte mult; apăsam pe clape... și așa am început cursurile de pian și am descoperit că am talent, că am ureche muzicală. De fapt, așa a început totul.

Asta se întâmpla în orașul tău natal, Râmnicu Vâlcea.

Exact.

Și ai continuat apoi la liceul din oraș ?

Liceul de arte l-am făcut până în clasa a VIII-a - pian și cursurile de teorie și solfegiu - în paralel cu școala normală și în clasa a VIII-a a trebuit să decid dacă vreau să dau la Liceul de artă sau la Liceul teoretic și în momentul ăla am ales Liceul teoretic, la mate-info.

De ce mate-info? Aveai o pasiune și pentru partea asta de real?

Aș putea zice că da. Tatăl meu e matematician și am fost foarte mult îndreptată spre matematică. Am moștenit de la el probabil și partea asta mai științifică și eram bună și la mate și pe partea reală. Am considerat în momentul respectiv că aș vrea să merg la Liceul teoretic; eram și foarte atașată de colegii mei, simțeam că acolo e locul meu atunci.

Apoi, la un moment dat, împreună cu familia ta ai plecat în Canada și eram curioasă să știu dacă începuseși deja ore de canto aici, în România, sau ai făcut schimbarea asta acolo, peste ocean?

Un pic din amândouă. Plecarea în Canada a fost la sfârșitul clasei a X-a. Da, începusem cursurile de canto un pic înainte. Chiar dacă n-am continuat cu pianul, cumva știam că am voce, îmi plăcea foarte mult să cânt, dar mai degrabă la mine în cameră, acasă. Prietena mea foarte bună m-a îndemnat să particip la un concurs de karaoke din Vâlcea pe care l-am câștigat și așa am început să-mi pun eu problema că poate ar trebui să fac canto, poate ar trebui să-mi dezvolt calitățile vocale și am găsit o profesoară de Liceul de artă cu care am început niște cursuri de canto. Și, în momentul în care am plecat în Canada, mi-am dat seama că dacă o să-mi schimb toată viața, totuși vreau să fac ceva care să mă reprezinte, cu care să fiu mai fericită. Partea de matematică și informatică erau ok, dar nu erau chiar ce-mi doream. Și în momentul plecării în Canada am luat decizia asta: Gata! Fac muzică. Și am făcut un fel de înțelegere cu tatăl meu, care evident susținea partea reală, și am zis "ok, facem muzică".

Tu ai studiat deci în Canada, la Montreal, dar ai studiat apoi și în Austria, la Salzburg, unde ai absolvit un masterat la prestigioasa Mozarteum. În Canada am citit că l-ai avut profesor pe tenorul Stefano Algieri, un italian, așadar. În Austria ai lucrat cu o soprană română, Horiana Brănișteanu. În prezent o ai profesoară pe Monika Lenz, tot la Salzburg, în privat, și mă întrebam dacă la capitolul tehnică vocală ai sesizat abordări mult diferite în ceea ce ai primit de la ei?

Aș zice că da. Sunt diferențe în felul lor de a explica tehnica vocală. Eu cred că cei trei profesori pe care i-am avut sau doamna Lenz, pe care o am acum, în prezent, spun acelaşi lucru, adevărul tot același este, depinde pe ce se pune accentul. Aș vrea totuși să menționez că domnul Algieri, pe care îl iubesc foarte mult și cu care țin în continuare legătura, el fiind tenor, ca bărbat se deosebește fizic evident de o femeie și-atunci mai sunt câteva elemente pe care poate un bărbat nu le poate explica la fel de bine ca o femeie sau ca o soprană, cum e doamna Brănișteanu. În principiu, eu zic că toată lumea vorbea despre același lucru, despre canto ca fenomen fizic, în corp.

Aici, în Europa, ai fost o perioadă parte din ansamblul Teatrului din Koblenz, în Germania. Când a început colaborarea ta cu ei și cât timp a durat?

Am început în 2012. Am fost mai întâi invitată într-o producție, într-adevăr după ce am dat o audiție printr-o agenție care m-a trimis acolo. M-au ales pentru o producție de Fra Diavolo de Daniel Auber, o operă-operetă mai puțin cunoscută dar foarte haioasă. Am fost invitată acolo doar pentru producția asta, dar căutau chiar și o soprană pentru ansamblul lor, angajată permanentă, și am fost norocoasă și am primit un post acolo. Am cântat cinci ani la teatrul din Koblenz. De ce n-am mai rămas? Uneori contractele sunt pe un timp limitat și, în funcție de planul teatrului, în funcție de ce repertoriu vor să abordeze, de obicei se fac planuri pentru următorii doi sau trei ani. Și ei au mers foarte mult partea de Strauss, de Puccini, Verdi, lucruri mai dramatice, care nu erau indicate pentru vocea mea. Adică n-aș fi putut să cânt rolurile respective sau, dacă aș fi putut, poate că n-ar fi fost o idee bună. Și a trebuit să ne despărțim.

Cum ți-ai descrie tu tipul de voce?

Eu sunt o soprană lirică cu coloratură, dar o soprană mai ușoară. Părțile de Puccini pe care mi le doresc să le cânt într-o bună zi nu sunt momentan potrivite pentru mine; trebuie să mai cresc un pic în direcția asta. Momentan îmi place foarte mult să cânt Mozart, Donizetti, poate chiar și Rossini, ceva care să nu-mi apese pe voce, să nu-mi afecteze ușurința din voce.

Tu te-ai mutat între timp la Viena. De cât timp ești la Viena, apropo?

De un an.

Și ești freelancer, liber profesionistă cum se spune.

Da.

Care ar fi avantajele, dar și părțile mai puțin plăcute ale acestui statut care teoretic îți oferă, desigur, foarte multă libertate?

Libertatea e un lucru minunat și, sincer, apreciez foarte mult faptul că o am acum. Vine cu mai multă responsabilitate, în sensul că trebuie să fac o muncă pe care n-o făceam înainte, și anume de mers la diverse evenimente, cunoscut oameni. Practic, ești și propriul tău manager, ești un mic antreprenor... de fapt, cam asta se întâmplă. Dar este și șansa să-ți găsești exact proiectele pe care ți le dorești, să faci muzică cu oamenii pe care ți-i dorești și-atunci eu zic că ai numai de câștigat. Dacă ești în stare să fii pregătit pentru necunoscut, atunci e ok. Asta mi se pare probabil partea cea mai dificilă; nu știi neapărat ce se va întâmpla luna viitoare sau poate în șase luni, poate ai proiecte pe un an, dar poate în celălalt nu știi ce se va întâmpla. Și-atunci trebuie să fii în continuă mișcare, să plănuiești, să te pregătești și de unul singur, să fii disciplinat.

Dacă ar fi să-ți imaginezi acum un viitor ideal pentru tine, cum ar arăta el?

Simt că e în faza de construcție. Mi-am dorit să fiu cântăreață de operă, am fost extrem de fascinată de forma asta de artă și încă sunt. O iubesc foarte mult. N-am știut ce înseamnă uneori partea practică și realistă... cum ar fi mutatul în altă țară, toate serile ocupate... au fost niște aspecte pe care le-am descoperit de-a lungul timpului. Unele-mi plac, altele nu-mi plac. Eu mi-am dorit foarte mult să ajung să trăiesc într-un oraș unde să mă simt ca acasă; consider că l-am găsit în Viena. Vreau să fie baza mea; de aici să călătoresc spre proiecte sau ideal ar fi să le am chiar și în Viena. Ideal este să cânt cu oameni pe care-i respect, cu care simt că pot să comunic pe plan artistic și, în rest, să pot să vin acasă și să mă simt în siguranță. Cam atât, nici nu pot să zic mai mult de-atât.

Visezi la o colaborare pe termen lung cu o instituție mare, cu un teatru mare de operă sau, mai degrabă, la ceea ce se poartă acum, freelancing-ul care să-ți permită să colaborezi cu mai multe? Cum ți-ar fi mai bine?

Uneori și eu mă întreb cum mi-ar fi mai bine. Evident, visul este să cânt la Staatsoper, la Opera de Stat din Viena. Ăsta a fost un vis, îl am în continuare... să cânt Adina în Elixirul dragostei la Viena, la Opera de Stat din Viena. Dar consider că sunt multe aspecte în viață care sunt importante. Să fiu angajată timp plin la un teatru mi-ar plăcea în condițiile în care rolurile sunt bune pentru mine ca om și pentru vocea mea. Îmi doresc foarte mult să fac muzică cu oameni sinceri, talentați, deschiși.

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian