Pe Marius Birtea îl cunosc de multă vreme, am studiat împreună la Liceul de Artă din Ploiești, dar ne despart destul de mulți ani, așa că nu pot spune că am fost prieteni. L-am reîntâlnit însă cu mare drag în această vară la Salzburg, acolo unde locuiește deja de foarte mult timp, și l-am ascultat și într-un concert susținut la palatul Mirabelle, în compania trio-ului său, Tempora, un ansamblu foarte bun. Am spus atunci că acest clarinetist, născut în 1990 la Ploiești, merită să stau de vorbă cu el și să îl descoperim cu toții.

Marius, tu ai început să studiezi clarinetul la 12 ani, la Liceul de Artă din Ploiești. Studiaseși deja muzică până atunci?

Nu am avut nici o noțiune despre muzică până atunci, înainte să încep. Știu doar că îmi plăcea să cânt din voce. Sincer să fiu a fost o întâmplare. Înainte să cânt la un instrument eu voiam să fiu cântăreț de pop, dar când am început cursurile pregătitoare pentru Liceul de Artă mi s-a propus să cânt la un instrument. Mai întâi mi-au spus să cânt la percuție, apoi la flaut, până când am ajuns în biroul directorului, domnul Nistoroiu și mi-a spus: cred că cel mai bine ar fi să cânți la clarinet. Nu știu ce a văzut la mine. Cred că și construcție feței sau buzele, pentru că astea joacă un rol foarte important în emisia sunetului. Probabil că dumnealui a văzut ceva în mine și de aici a început totul.

Cu cine ai studiat tu inițial?

Cu doamna Elena Istrate

Ai lucrat vreodată și cu domnul Nistoroiu, care era tot profesor de clarinet?

Da. Înainte de concursuri, dumnealui mă pregătea intensiv.

Îți amintești cum a fost pentru tine tranziția de la o școală generală la un liceu de muzică?

A fost foarte greu, sincer să fiu, pentru că era un mediu total diferit. Copiii de la Liceul de Artă sunt mult mai motivați, mult mai competitivi, aș spune, ceea ce pentru mine nu era un lucru neapărat cunoscut. A fost o provocare. Mai ales pentru că, neavând noțiuni muzicale, a trebuit să încep de la zero, în ceea ce privește teoria muzicii. După trei ani de zile am reușit să înțeleg. A fost o reușită.

Eu te-am auzit cântând și la pian şi încă lucruri foarte complicate. Mă gândesc acum la Rahmaninov, de exemplu. Ai făcut, înseamnă, serios, clasa aceea de pian complementar, la Ploiești sau când te-ai apucat să studiezi și la pian?

Am avut, într-adevăr, constant, lecții de pian. Nu pot să spun că la fel de intensiv ca la clarinet. Am avut prima revelație în muzică pe la 14 ani, cred. Adică, imediat după ce am început studiul clarinetului, la 12, atunci am primit nişte CD-uri cu concertele pentru clarinet, care au fost Concertul nr. 1 de Weber, care și în ziua de azi are un impact emoțional foarte mare asupra mea. La 14 ani am ascultat trei lucrări reprezentative pentru mine și anume: Rahmaninov - Rapsodia pe temă de Paganini pentru pian, Concertul pentru violoncel de Dvorak și arii cântate de Maria Callas. La 14 ani, după ce am auzit lucrările astea pentru mine au fost wow, cum se poate face așa ceva? După care au mai trecut doi ani și am ascultat Concertul nr. 2 de Rahmaninov pentru pian, care din momentul acela, a avut un impact așa de mare asupra mea, încât mi-am dorit să cânt la pian, să învăț toate lucrările mari, să știu totul despre pian și lucrările mari compuse pentru pian și de-atunci cred că până în ziua de astăzi am ascultat numai muzică clasică în timpul meu liber.

Și pentru că ai pomenit-o pe Maria Callas ca având așa un mare impact asupra ta, eu am descoperit, iarăși cu mare bucurie, pentru că ești un partener de discuție excelent, că ești foarte pasionat și de operă și că știi enorm de multe lucruri și că poţi să citez din operă, poți să cânți chiar și momente mai puțin cunoscute. Pasiunea ta pentru operă, tot atunci, la 14 ani, a început?

Cred că da. Primul impact l-a avut Maria Callas, ea rămâne până în ziua de astăzi un model în ceea ce privește muzica, în ceea ce privește apariția pe scenă, în ceea ce privește, nu știu, personalitate, tot, mă inspiră. La 18 ani am început să ascult foarte multă operă și de când am venit la Salzburg, una dintre cele mai bune prietene ale mele, cântăreață de operă și prin ea am fost la multe spectacole, și așa, din ce în ce, mi s-a dezvoltat pasiunea pentru operă.

Tu ești în continuare la Salzburg, un oraș îmbibat, impregnat, cum să-i spun, de muzică clasică, plin de muzicieni, care mai de care mai valoroși. Cum ai ajuns tu la Salzburg, la Mozarteum?

Înainte să termin liceul am fost la mai multe concursuri, la care am luat premiu, premiul întâi ș.a.m.d., iar asta m-a motivat. În ultimii ani de liceu am cunoscut destul de mulți oameni care studiau mult în străinătate respectiv, aici la Mozarteum, pe Florian Podgoreanu, cu care și cânt de cele mai multe, la pian. Prin el am ajuns să-l cunosc pe profesorul de aici de la școală Alois Brandhofer, fost clarinetist la Wiener Philharmoniker, Berliner Philharmoniker, unde a activat în timpul lui Herbert von Karajan. Deci un om extraordinar. Ei bine, și înainte să termin liceul la Ploiești am venit, prin martie, și am făcut o audiție, adică am cântat profesorului, care a fost impresionat de mine și a zis că ar vrea să mă aibă în clasa lui. Așa că am venit și am făcut examenul de admitere și am continuat studiile din octombrie 2010. Studiile de licență, studiile de master le-am făcut aici, am făcut încă un postgraduate cu un alt profesor, de la Bayerische Staastoper, Andreas Schablas, și acum am terminat.

Cum arată viața ta profesională acum, după terminarea studiilor? Care sunt dificultățile pe care le întâmpini în momentul acesta?

Este un subiect destul de complicat, dar odată cu trecerea timpului, prin examenele pe care le-am făcut sau prin audițiile pe care le-am făcut, concertele, lumea a ajuns să mă cunoască. Când cineva se îmbonăvește sau anulează un concert există posibilitatea să-l înlocuiesc. Asta e deja o oportunitate foarte mare, pentru că, odată ce lumea te cunoaște și știe că ești de încredere, atunci te invită din ce în ce mai des și chiar rămâi în amintirea lor, ca să spun așa.

Și în baza de date, să zicem.

Exact. Și te invită apoi din ce în ce mai des. Chiar rămâi prima lor alegere. Eu am avut ocazia să înființez un trio, acum doi ani. Trio Tempora se numește, cu care avem foarte multe concerte. Plănuim să venim și în România să concertăm, anul viitor în primăvară. Și în ceaa ce mă privește, deocamdată este ok. Cu siguranță că se poate și mai bine, concerte mult mai multe și în calitate de solist mi-aș dori mai mult, dar sunt mulțumit.

Crezi că o să rămâi în continuare la Salzburg?

Deja a devenit casa mea, dar sincer să fiu mi-aș dori să mă mut într-un oraș mai mare, pentru că Salzburg-ul este un oraș extraordinar de studiu, dar cred totodată că este timpul să merg într-un oraș mai mare.

Cum arată viitorul ideal pentru tine?

Interesantă întrebare. Foarte interesantă și grea, totodată. Fac audiții pentru orchestră. Mi-aș dori să intru într-o orchestră bună sau cunoscută și pe lângă asta n-aș vrea să renunț la activitățile de solist, pentru că este lucrul care mi-aduce foarte multă bucurie și multă energie, totodată. Este adevărat, când am concert în calitate de solist, pregătirea este foarte intensă și deloc stresantă aș spune. Întotdeauna tot procesul este o bucurie și mă motivează să descopăr lucruri noi, într-o piesă pe care am cântat-o deja. Da, cam așa ar arăta viitorul perfect. N-aș vrea să renunț la trio-ul pe care l-am format acum doi ani și cu care avem concere multe. Ideală ar fi pentru mine o carieră de solist.

Mă gândeam, că pe lângă cariera asta solistică, poate că ar fi ideal să cânți într-o orchestră a unei opere celebră.

Dar am stat și m-am gândit foarte mult la treaba asta, dar cred că n-aș rezista să nu mă urc pe scenă, să cânt eu și cred că mi-ar fi foarte greu, pentru că am avut câteva proiecte de operă, în care mi-aș fi dorit să pun clarinetul deoparte și să cânt cu cântăreții pe scenă.

Transcrierea interviului: Andreea Toma.