În ediția de astăzi îl cunoaștem pe compozitorul Sebastian Dumitrescu. El împlinește în 2019 30 de ani, este născut la București, dar locuiește din anul 2003 în Finlanda.

Care-i prima ta amintire muzicală?

Îţi povestesc amintirea mea muzicală preferată, cea care simt că m-a îndreptat spre a fi compozitor: e de la 14 ani. Nu e prima amintire muzicală, sigur, pentru că vioara am început-o la şase ani. Tocmai ne mutaserăm în Finlanda și mama mea mi-a împrumutat două cd-uri și două partituri de la bibliotecă - Simfonia I de Brahms și Simfonia a V-a de Beethoven - și mi-au plăcut de la început amândouă. Le-am tot ascultat și apoi singur sau împreună cu ea am împrumutat din ce în ce mai multe partituri. Și așa a început pasiunea.

Până atunci fusese cu ceva chin?

Chinul era cântatul la vioară, studiatul la vioară. La şase ani am început, la Liceul "George Enescu", clasa I. La vioară am renunțat abia în anul III de facultate, deci a durat mult. La 18 ani am intrat la Academia Sibelius, aici, la Helsinki, la Compoziție, și încă doi ani am făcut vioară. În anul al III-lea, profesoara a vrut să mă motiveze, să-mi dea un imbold și mi-a propus să facem examenul C - destul de avansat. M-am apucat să studiez... după două săptămâni am zis bun, nu-i de mine, clar! Asta e ultima decizie pe care o iau, mă apuc de chitară-bas. Cântam într-o formație rock și am zis să fac instrumentul principal chitară-bas și atunci am renunțat la vioară.

Finlanda e o țară al cărei sistem de învățământ este foarte des lăudat. Poți să ne spui care sunt, din perspectiva ta, lucrurile foarte bune pe care le-ai observat la nivel de programă, de comunicare elev-profesor, de mentalitate ș.a.m.d., mai ales că tu ai şi experiența românească?

Din punct de vedere al programului e cam același stil. Ziua sau dimineața mergeam la școală, liceu, și după școală mergeam la școala de muzică și făceam vioară, teorie și ce se mai face. Asta, dacă nu mă înșel, e cam la fel ca-n România.

Și apoi la Academia de Muzică Sibelius? Cum arată lucrurile? Câtă libertate ai în a-ți alege cursurile?

Libertatea este destul de mare, însă abia spre sfârșitul licenței și începutul masterului. În primii doi ani ești cam încărcat cu teorii și analize și istorie. Asta și ca student la compoziție, și ca student la instrument și la alte materii. Începând cu anul III, ai mult mai mult timp la dispoziție pentru multe materii opționale. Acum, de curând, Academia Sibelius s-a unit în cadrul nou înființatei Universități de Arte cu Academia de Arte Plastice și Academia de Teatru și acum poți să-ți alegi cursuri opționale și de la aceste alte academii. Eu am luat multe cursuri de la departamentul de muzică electronică.

Te preocupă domeniul muzicii electronice și muzica microtonală. Ce anume te-a atras înspre ele? Relația ta cu matematica, poate?

Sigur. Mi-a plăcut mult matematica, eram bun la matematică, am fost și pe la concursuri. Matematica e frumoasă pentru mine pentru că o văd ca reprezentând un mare adevăr al naturii, ceva independent de noi. Și sunetul, acustica e cam același lucru, e un fenomen fizic. Cu muzica electronică ajungi să reconstruiești sunetul în foarte mare amănunt și mă pasionează ideea de a auzi sunetele fundamentale ale naturii... să zicem fundamental-matematice pentru că în natură găsești totul foarte complicat, aglomerat și complex.

Știu că tu ai fost plecat și cu o bursă Erasmus la Viena acum ceva vreme. Și acolo tot de genul ăsta de muzică te-ai ocupat?

Acolo am primit pasiunea pentru muzica electronică de fapt.

Iată!

Da, a fost foarte interesant parcursul ăsta. În primii doi ani de studiu de compoziție, la Helsinki, am învățat un stil foarte sec de a compune, un fel de stil post-serialist în care ți se pun în față cele 12 note și ai voie să faci anumite operațiuni cu ele. Vizita de patru luni la Viena a fost scurtă dar mi-a fost foarte utilă pentru că a fost ca o gură de aer proaspăt. Acolo am fost la primele cursuri de muzică electronică și mi s-a părut ceva deosebit. M-a făcut mai deschis, m-a făcut să-mi dau seama că există multe alte feluri de muzică. Și faptul că acolo erau concerte de muzică pe care nu aș fi avut voie să o compun, la Helsinki... asta, iarăși, m-a motivat mult. M-am întors la Helsinki, m-am înscris imediat la cursuri de muzică electro-acustică. Cu muzica microtonală e cam același lucru, să pornim tot de la matematică. Mă interesează foarte mult și punctul de vedere istoric, cum am ajuns noi să folosim 12 note, cum am ajuns noi muzicienii de muzică clasică, vestici. Alte popoare, alte culturi folosesc alte numere de note și ce e frumos este că pot explica din punct de vedere matematic și cele 12 note ale noastre și cele cinci sau şapte ale indonezienilor ș.a.m.d. Plăcându-mi matematica, mi-au plăcut automat și explicațiile acestea, mi s-au părut foarte logice și de bun simț, și am început și eu singur să cercetez aceste alte diviziuni ale octavei.

Tu ai un regim strict de lucru, ai un program pe care-l urmezi?

Programul zilnic este un pic mai greu de urmat fix acum, când am început să lucrez ca profesor de Teoria muzicii tot la Academia Sibelius; chiar acum, săptămâna asta am început un curs.

Felicitări!

Mulțumesc. E foarte interesant.

Deci, curând, o să ne oferi și perspectiva profesorului, nu numai pe cea a studentului.

Exact, da. Predau două zile pe săptămână. În acele zile e cam greu să mai și compun. Cumva, energia mentală se duce pe predat, mai ales fiind vorba de un curs nou. În celelalte zile ale săptămânii, compun. Oricât de puțin, jumătate de oră de exemplu, este mult mai bine decât deloc. Trebuie să fii constant pentru că am observat că de fiecare dată când am prins 3-4 zile la rând de compus pe aceeași piesă, următoarele zile simți că zbori, merge foarte, foarte repede.

Tu ești muzician nu numai la masa de lucru sau în fața calculatorului, când compui, ești și interpret. Mai cânți ca basist? Ești prins în vreun proiect stabil?

Încerc. E o mică jonglerie. Toamna trecută am avut un singur concert. Cânt la bas electric și cânt acum în cadrul unui ansamblu de compozitori - sau în mare parte de compozitori, un ansamblu al Asocieției Ears Open, asociație de tineri compozitori și alți muzicieni, o asociație de muzică nouă. Și avem un ansamblu al cărui coordonator sunt; eu mă ocup de concerte, de aranjatul repetițiilor și cântăm în general muzică improvizată. Este foarte plăcut.

Tu ești pasionat și de jazz. Mai faci ceva în legătură cu asta? Mai cânți pe undeva și jazz?

Jazz mai cânt la pian, rareori. La bas nu, pentru că nu am formație. Dar, dacă-mi găsesc o formație, cânt cu mare plăcere. A rămas pe planul doi acum jazzul, dar n-a dispărut.