Fiecare orgă e o entitate în sine. Mi s-a părut că e un univers pe care trebuia neapărat să-l explorez.

Vlad Vișenescu, cred că eşti cel mai tânăr invitat al acestei rubrici și singurul organist pe care l-am avut până acum. Pentru că îi cunosc pe părinții tăi, ştiu că ai crescut într-un mediu muzical, deci nue o surpriză faptul că şi tu urmezi acelaşi drum (deşi sora ta face Arte plastice)

Da. A început și ea, desigur, cu muzica - vioară, vioară, vioară - până când a avut o revelație în mintea ei și a zis "Eu nu vreau stresul ăsta!" Ne vedea pe noi... am examen, am cântare... stres... "Eu nu vreau să trăiesc așa! Vreau să lucrez la o lucrare şase luni, un an, dar măcar atunci când o expun, la vernisaj, munca e gata." E un proces artistic mai potrivit ei.

Tu ai făcut 12 ani de pian în București, la Liceul Enescu. Când ai hotărât că vrei să faci orgă?

Prin clasa a X-a. Tata, fiind profesor de clarinet, mai avea câte un curs de vară, acestea în speță la Cisnădie, în județul Sibiu, unde am văzut prima oară și am interacționat mai direct cu o orgă, la Biserica evanghelică din Cisnădie. Mulțumită organistului de acolo, domnul Remus Henning. M-a văzut mai mititel, dar curios, şi mi-a zis: "Ia cântă și tu două acorduri din Fuga ta de Bach de la școală și zi-mi cum ți se pare." Am rămas complet înmărmurit și din momentul acela am zis "Dacă tot e muzică, e așa ceva!" Mi s-a părut că descopăr o multitudine de personalități cu fiecare registru. Fiecare orgă e o entitate în sine, fiecare orgă e o persoană complet diferită. Deci există personalități aproape infinite. Mi s-a părut un univers pe care trebuia neapărat să-l explorez. Am continuat și mi-am terminat liceul la secția de pian, cu atestatul la pian, dar în paralel am studiat cu numeroși profesori din România pentru examenul de admitere.

Un examen de admitere pe care l-ai susținut nu la București, ci la Salzburg. Acum ești student în anul II la Mozarteum. În ce a constat examenul de acolo?

Din câte țin minte a fost asemănător cu cel de la București - am cântat trei piese în stiluri diferite, dintre care una de Bach. Eu mai cântasem și Franck - Preludiu, Fugă, Variațiuni. Și două corale de Bach, pe lângă probele de Teorie, cele de Germană - obligatorii - și cele de pian secundar, pentru că, desigur, am dat și pian secundar, cot la cot cu toți cântăreții, toți instrumentiștii.

Acum ai unde studia, dar la ce orgă ai cântat din clasa a X-a până într-a XII-a aici, în București?

Asta e, desigur, o problemă. Dacă studiam la Cluj sau la Timișoara, la Sibiu, Brașov era un spațiu mai propice, mai erau biserici, dar aici a fost mai complicat, însă din fericire domnul profesor Dan Racoveanu - organist și profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti - m-a luat sub aripa dumnealui și mi-a dat sala de studiu, a lucrat cu mine. A fost un ciclu constructiv, foarte benefic.

A fost ceva care te-a șocat sau te-a impresioant în mod deosebit, atunci când ai trecut de la studiul pianului la cel al orgii?

Mie personal îmi face mult mai multă plăcere și să studiez și să cânt la orgă. E o chestie complet de preferință. Rezonez mai bine cu identitatea instrumentului, cu multitudinea de fațete. De exemplu, am vorbit cu colegi și spuneau că la orgă nu se pot face nuanțe, că e nasol! Însă fiecare registru e o nuanță în sine și combinațiile variate de registre pot fi din nou un mijloc de creare a nuanțelor. Am venit cu argumentele acestea, am zis "Argumentul tău este invalid! Te rog să vii cu un nou argument, de ce orga e nasoală sau nu nasoală, dar nu la fel de bună ca pianul."

Apropo de studiu. Cum se studiază la orgă? Lucrezi de la bun început mâini și pedalier sau separat?

Dacă este o fugă, de exemplu chiar și o fugă de Mendelssohn, pe care am cântat-o de curând…

... o "descurci" pe voci.

Da, neapărat pe voci. Când eram mic, chiar îmi luam carioca în diferite culori şi subliniam fiecare voce - sopran, alto, tenor, bas - și desenam fiecare voce frumos, vedeam ce parcurs are, pentru a-mi fi mai ușor să o înțeleg. Dar acum, dacă este extraordinar de complex o studiez pe voci sau pe mâini separate, cu grijă la fiecare detaliu. În principiu e ca la pian.

Mă căram cu pantofii de orgă la școală, pentru că după școală mă duceam la studiu și mai deschideam ghiozdanul, mai vedeau colegii şi ziceau "Ce-ai făcut, te-ai apucat de balet?"

Există încălțări speciale pentru cântatul la orgă?

Da. Chiar mă bucur că m-ai întrebat asta. Mă mai căram cu ei la școală, pentru că după școală mă duceam la studiu și mai deschideam ghiozdanul, mai vedeau colegii şi ziceau "Ce-ai făcut, te-ai apucat de balet?"

Cum arată pantofii aceştia?

Nu sunt de balet. Sunt niște pantofi ca de dans, sau cu alura celor de dans - o talpă moale, subțire, pentru ca piciorul să fie cât mai aproape de pedală, să poți simți, să ai o conexiune stabilă. N-ai cum să cânți în bocanci. Cu o talpă groasă nu simți nimic, nu simți când atingi pedala. Deci trebuie să fie niște pantofi cât mai lejeri, ca o nuanță nude, să nu se vadă, să nu se simtă, dar ei să fie acolo, să nu cânți în șosete. Există un toc, e nevoie de un toc pentru oscilația vârf-toc-vârf-toc-vârf care există - astea se numesc figurații la orgă. Cum la degete avem digitație, la picioare există figurația de stâng-drept sau toc și vârf.

Îmi vine acum în minte numele unui organist contemporan cu noi, Cameron Carpenter, care nu știu dacă-ți place sau nu, dar e în orice caz faimos...

Tehnica, da. Tehnica este impecabilă! Și posibilitățile fizice, tot ce poate să facă - dovadă stau transcripțiile Studiilor de Chopin la pedalier...

Bine, el e un atlet, pentru că aceste performanţe ţin, cred, și de condiția fizică, nu?

Da. Mă gândesc că din copilărie a avut o educație fizică foarte bună și o pune în practică. Acum, ca orice artist, lucrurile ce țin de muzicalitate și de interpretare sunt la latitudinea lui. E la un nivel, desigur, la care poate să facă aproape ce vrea și cam asta face, cam tot ce vrea. Unii nu sunt de acord, unii sunt de acord. De exemplu, profesorul meu de la Salzburg nu ar face aceleași lucruri dacă ar avea aceleaşi posibilitățile fizice, le-ar întrebuința altfel; dar, desigur, asta e la latitudinea fiecăruia. Ce vrea el să facă mi se pare chiar ceva fresh, chiar cool.

Organiștii, pe vremuri, aveau statut important. Erau plătiți bine, erau asemuiți preoților, aveau un statut important în societate.

Deci Cameron Carpenter e cu dus și-ntors, dar care ar fi atunci organiștii pe care îi admiri? Contemporani cu noi sau nu.

Sunt foarte mulți în fiecare țară europeană în care tradiția este dezvoltată. Foarte mulți cunoscuți, dar numai în țările lor de proveniență.

Țările acestea care-ar fi? Germania, Franța, Austria?

Chiar și Elveția şi țările nordice; nefiind catolici, ciprotestanți în mare parte, există foarte mulți organiști; unde sunt orgi, e nevoie și de organiști. Biserică cu orgă plus organist egal un loc de muncă și un loc în comunitate. Organiștii, pe vremuri, aveau statut important. Erau plătiți bine, erau asemuiți preoților, aveau un statut important în societate. Revenind la întrebarea asta, cu organiștii contemporani - din România, de exemplu, am avut și onoarea să lucrez cu dumnealui și să-l și ascult, m-a impresionat foarte mult domnul Steffen Schlandt de la Brașov, de asemenea și domnul Dan Racoveanu și domnul Marcel Octav Costea.

Și din spațiul internațional?

Nu pot alege. Numai în România sunt patru, cinci foarte buni, vă dați seama ce e în străinătate. Mai ales în Germania, raportând la populație, acolo într-un oraș sunt cinci buni.

Nu putem vorbi despre tradiția orgii fără să ne raportăm la spațiul religios, la biserică. Muzica era și este în multe cazuri funcțională, are o funcționalitate în derularea unei slujbe. Tu ești crescut în spiritul bisericii catolice?

Nu. Sunt creștin ortodox.

Ți-a schimbat cumva optica faptul că acum ești legat, prin muzică, de stațiul catolic protestant, luteran?

Mi-a schimbat optica într-un sens bun, mă gândesc. Mi-a lărgit orizonturile și chiar mi-a alimentat o oarecare curiozitate. Spre exemplu, chiar m-am interesat de ce în bisericile estice, bisericile ortodoxe, nu există astfel de instrumente. Mai apoi am aflat că singurele instrumente acceptate de dogma ortodoxă sunt clopotele, toaca și vocea umană. Vorbisem cu un părinte care mi-a spus că s-ar putea considera că ar fi chiar păcat să-l lauzi pe Dumnezeu în biserică cu instrumente nefăcute de mâna lui; instrumentele fiind vocea umană și atât. (Toaca şi clopotele fiind instrumente extrem de rudimentare.) Deci, da, e o dogmă, dar nu mi-a închis vreun orizont sau mi-a pus o barieră, chiar mi se pare că acum pot înțelege mai bine diferențierea dintre cele două tipuri de credință și particularitățile. Nu mi se pare că e mai nasol aici, mai nasol acolo...

Dar nu de asta pusesem întrebarea, ci pentru că sunt totuși tradiții foarte diferite...

Da, sunt. Chiar am, așa, o mică povestioară. Sora mea s-a întâmplat să fie născută la Berna, unde studiau amândoi părinții mei. Și în biserică, la botez - biserică românească din lemn, foarte faină, pe lângă Geneva - părinții mei își făcuseră câțiva prieteni. Au intrat și când au văzut întreaga slujbă, cum se ia copilul, se afundă în apă, s-au întors la tata, miraţi: "e incredibil, nu se poate!" Au rămas complet înmărmuriți. La catolici se ia un pic de apică...

…şi se toarnă pe creștetul capului.

…şi gata, ești creștinat! Nu, aici a fost ca un parc acvatic tematic. Deci, din nou, iată cum se întâlnesc două culture, iată reacțiile provocate!

În studenție e o stare de metamorfoză totală, continuă. Aşa că acum rezonez mai degrabă cu compozitorii din spațiul german - Bach, Buxtehude - dar poate în anii viitori voi fi un pic mai apropiat de Franck, de Reger, de Messiaen.

Repertoriul pentru orgă este foarte divers, deși poate că multă lume asociază orga...

În primul rând cu biserica.

Desigur! Însă există şi creaţii aşa-zis laice. Tu de care zonă te simți mai apropiat, poate de muzica franceză, de cea germană, de o anumită perioadă din timp?

În studenție e o stare de metamorfoză totală, continuă. Aşa că acum rezonez mai degrabă cu compozitorii din spațiul german - Bach, Buxtehude - dar poate în anii viitori voi fi un pic mai apropiat de Franck, de Reger, de Messiaen. După ce am făcut Bach și tot felul de compozitori "clasici", m-a întrebat profesorul dacă a cântat Messiaen şi i-am spus că nu. Și a fost chiar un șoc momentul în care am văzut prima oară partitura, nefiind familiarizat cu muzica franceză. Dar după ce am și citit un pic despre tot ce înseamnă motiv a fost o experiență fantastică.

Mă gândesc că e firesc să ai niște cunoștințe (de bază, măcar) ce ţin de construcția instrumentului. Te pasionează domeniul construcţiei de orgi?

Da, chiar mă gândeam ca pe viitor, după ce termin facultatea, să fac un curs de specialitate, în care să învăț tot ce înseamnă particularitățile de construcție ale unei orgi. Da, e nevoie de un minim de cunoștințe: cum funcționează tuburile, ce înseamnă diferitele inscripții de pe butoanele registrelor, numele, din ce limbi provin. De exemplu, chiar acum, la recitalul de la Alba Iulia, orga din catedrala romano-catolică Sf. Mihail are registrele scrise în maghiară, fiind făcută de un atelier sau de un constructor maghiar din zona respectivă. Și am stat un pic cu dicționarul să văd exact despre ce e vorba; sigur, tragi de ele, le asculți, îți dai seama ce sunt, dar ca să văd exact cum s-a format cuvântul și de ce se numesc cum se numesc a fost, din nou, o experiență foarte plăcută.

Mie mi s-ar fi părut stresant să fie nevoie să mă familiarizez cu un instrument nou cu doar o zi înainte de concert.

Nu, am avut două zile, să fiu drept.

Și au fost suficiente?

Da.

Cât durează să te familiarizezi cu o consolă de orgă?

Depinde de câte piese ai. O piesă... în zece minute te simți, oarecum, ca acasă. Dar, desigur, e nevoie de timp să-ți exersezi tehnica. Fiecare orgă, fiecare manual simțindu-se diferit, apoi intervin şi alte elemente - de exemplu dacă transmiterea sunetului din consolă la tuburi este electro-pneumatică sau mecanică.

Orgile moderne nu sunt, în general, electro-pneumatice?

Ba da, dar aceasta era mecanică. Și în cazul în care foloseam cuplele - de exemplu, cea de la manualul doi la manualul unu, aveam nevoie de niște bicepși mai dezvoltați (metaforic vorbind), pentru că fiecare clapă necesită o putere mult mai mare pentru a fi apăsată.

Putem să explicăm scurt, te rog, diferența dintre orgile electro-pneumatice și cele mecanice?

Consolele orgilor electro-pneumatice sunt proiectate în așa fel încât să transmită semnalul apăsării clapei electric la mecanismul orgii care, implicit, duce la tub, acționarea făcându-se mult mai rapid, mai prompt. Acum depinde; sunt unele orgi electro-pneumatice care au o întârziere, un lag extraordinar pentru că sunt vechi, dar, în general, cele electro-pneumatice sunt mai rapide, mai sprințare. Cele mecanice au o anumită întârziere de la momentul apăsării clapei până la sistemul de pârghii care transmite întreaga mișcare și până în momentul în care ventilul se deschide sau se transmite aerul în tub, iar asta trebuie luat în calcul de orice organist care concertează, care acompaniază, pentru a-și sincroniza mișcarea în așa fel încât el să nu fie derutat de sunetul cu ecou, de propagarea sunetului în biserică sau catedrală și el să-și continue mișcarea auzind totul întârziat, dar conștientizând că trebuie să-și păstreze tempo-ul. Ţine de o anumită disciplină care se formează în timp.

Mi se pare foarte greu tot ce-mi povestești, dar cu multe satisfacții. Cum deosebim un organist foarte bun de unul mediocre, care ar trebui să fie calitățile de bază? Ar fi ceea ce ai spus deja, capacitatea de a fi conștient de spațiul în care cântă și de instrumentul pe care cântă. Ce altceva?

O multitudine de talente. În primul rând, o inteligență muzicală. Trebuie să vină din tine, din persoana respectivă o anumită idee de frazare, o anumită registrație; nu poți să tragi două mixturi și să cânți un concert întreg pe două mixturi; ar suna ca un fluier de câini. Sunt principii ale registrației care trebuie învățate, e o piramidă a registrațiilor referitoare la cum se folosesc toate registrele dintr-o orgă - cele de 16, cele de 8, cele de 4, cele de 2, cel de 1 și ¾ și tot așa.

La ce se referă numerotările astea?

Fiecare registru are un număr de picioare în lungime...

E vorba de lungimea tubului?

Da. E ca un algoritm care calculează cum se pune și ce se pune, dar asta se cam aude. Messiaen, şi, în general francezii, au pe fiecare partitură registrațiile sugerate, nu cu mari detalii, ci la modul "aici dorește flauți de 8".

Fiecare orgă, fiecare școală de orgă a avut în paralel o școală de compoziție

Asta era o altă întrebare: cât anume din inventivitatea legată de registraţie e lăsată la latitudinea interpretului? Sau depinde de epocă, de compozitor?

Chiar depinde de epocă, depinde foarte mult de epocă, dar depinde foarte mult și de orgă. Nu poți cânta pe o orgă nord-germană veche Messiaen sau Reger. Fiecare orgă, fiecare școală de orgă a avut în paralel o școală de compoziție care a mers. Cum s-a întâmplat și cu dezvoltarea fiecărui instrument muzical, așa și în lumea orgii. Revenind la întrebarea de bază - organistul poate avea destul de multă creativitate când vine vorba de registrație. Desigur, creativitatea până într-un punct poate fi foarte bună, dar dintr-un punct cineva poate zice "Aaa, deja e nesimțit, nu se face așa ceva!" Depinde cât de mare e organistul, depinde cine-l critică, sunt foarte multe variabile.

Tu ai cântat de curând la Alba Iulia, în cadrul turneului național Coolsound 2018, care reunește șase instrumentiști foarte buni. Mare parte dintre voi studiați în afara țării.

Suntem studenți cu toții. Asta a fost ideea.

Care a fost experiența de la Alba Iulia?

A fost uau! Chiar a fost o experiență completă. Tot ce înseamnă pregătirea, drumul, ajungerea, cazare, partituri, du-te, fă registrații, vorbește cu doamnele de la biserică, programe, tot felul... o experiență completă. Nu m-am dus în ziua concertului, am repetat o oră, am cântat seara și am plecat! A fost, așa, o acomodare cu spațiul, o experiență mult mai complexă decât lasă să se vadă de afară. Dar și cu publicul a fost o apropiere cu adevărat specială.

Și pentru că am ajuns aici, țin musai să te întreb ceva, pentru că este o trecere foarte mare de la poziția pe care o ai în calitate de pianist, pe scenă, fizic, la cea pe care o ai în calitate de organist. Deoarece consola este sus, de unde tu nu prea poți fi văzut. Și încă de pe vremea lui Liszt, pianiștilor le place să fie văzuți, să fie cu profilul înspre public. Deci, e și acolo un act de exhibiționism artistic. Te simți mai bine la orgă, te simți protejat?

Da. Este un perete oarecum invizibil care, da, mă face să mă simt mai bine pe scenă; mă rog, în strană. Dar, desigur, sunt biserici - de exemplu, Domul din Salzburg, care au mai multe orig - acolo sunt şase; acolo, sus, nu poți fi văzut, dar în celelalte ești vizibil din atâtea unghiuri. Nu poți să te întorci să iei o gură de apă că te vede toată biserica. Așa că locul acesta nu trebuie să fie un areal de confort - să zici că nu te vede nimeni, e genial, o să cânţi superb. N-are nici o importanță; pot să cânt să mă vadă toată țara, pot să cânt să mă vadă părinții, familia, prietenii... să fie o prestație la fel de valoroasă.

La concertul de acum, de la Alba Iulia, au stat cu tine sus părinții tăi?

Nu. Mama mea a stat jos, a avut acest lux, dar tatăl meu a trebuit să mă ajute la registrație și la datul de pagini, pentru că în timpul piesei, cum există dinamica nuanțelor la orice instrument, și la orgă trebuie schimbate anumite culori, așa că n-a avut cine să le facă. Orga fiind mecanică, fiecare registru fiind acționat mecanic era imposibil ca într-o pauză de două secunde dintre un fragment sau altul să schimbi cu totul registrațiile orgii.

Elevii sau organiștii mai mici sunt de multe ori registranți pentru organiștii mari.

Și asta se întâmplă des, să ai nevoie de un asistent?

Da. Păi chiar există. E o poziție recunoscută cea de registrant. De exemplu elevii sau organiștii mai mici sunt de multe ori registranți pentru organiștii mari.

Înțeleg că faci şi tu asta pentru cineva?

Nu e neapărat o chestie curentă. Când e nevoie, e nevoie. E ceva destul de spontan, trebuie să cunoști orga, trebuie să cunoști interpretul. Chiar am avut onoarea de a-i fi registrant maestrului Eckard Schlandt, care a cântat chiar anul trecut, dacă nu mă înșel, la Conservator, sala Enescu. A fost o onoare și am învățat multe.

Nu sunt destui organiști pentru câte biserici sunt. Cele din oraș, da, au câte un organist, dar în orașele mai mici, localități limitrofe, sate e o criză.

Sunt convinsă. Din octombrie 2017 ai preluat postul de organist al Bisericii parohiale din Grödig, din Austria. Cum ai ajuns acolo și ce presupune slujba ta acolo? Slujba din timpul slujbelor.

Acolo am fost ajutat cu tot ce a înseamnat examen, întâlnirea cu profesorul. Un pianist român stabilit acolo, Adrian Suciu, (care, pe lângă facultatea la pian și pe lângă specializarea în orgă pe care am înțeles că o are, era organist la 4-5 biserici concomitant) mi-a spus că cea mai bună șansă este biserica - "Duminică ai slujbă!" Desigur că eram speriat - cum fac, cum ajung, nefiind catolic, neștiind cum se derulează o slujbă în întregimea ei. Am avut nevoie de vreo lună de acomodare - slujbă dimineața, slujbă seara numai duminica - dar, în cele din urmă, am reușit să intru într-un ritm, chiar îmi place foarte mult. Mi se pare un mod extrem de plăcut de a-ți termina sau de a-ți începe duminica, ajutând o comunitate și chiar ajutându-te pe tine, având niște bani pentru tot felul de plăți. Revenind la problema cu un organist pe mai multe biserici: nu sunt destui organiști pentru câte biserici sunt. Cele din oraș, da, au câte un organist, dar ce înseamnă orașe mai mici, localități limitrofe, sate... de foarte multe ori nu au un organist și de asta e oarecum o criză.

Cât de departe este localitatea aceasta, Grödig, de Salzburg?

Să zicem 10 km de centrul orașului.

Deci o foarte aproape!

Pentru Salzburg, nu. Te uiți pe hartă și ai impresia că mergi până în Bulgaria.

Da, dar Austria e mică.

Da, și orașul Salzburg are 160,000 de locuitori... comparativ cu sectorul 6. Dar pentru distanțele de acolo, e o distanță măricică. Nu e nici în oraș, dar nici nu zici că te duci în Germania. Dar pentru București e o distanță chiar mică.

Poți să te întreții financiar din banii pe care îi câștigi din sliujba asta?

Nu. Este un job atât de part-time, extrem de part-time! Mai part-time de atât nu lucrezi! Fiind numai două slujbe pe săptămână, doar duminica - dimineața de la 9 și seara de la 7 - și plata fiind undeva, să zicem 30 de euro pe slujbă, și într-o duminică nu se ține...

Atât de puțin!

Pentru România e mult. O slujbă durează o jumătate de oră. Cele de dimineață, da! Cu cor, e ceva mai complex. Dar într-o duminică poate nu e slujbă. Apoi apare o înmormântare sau o nuntă... e o sumă care fluctuează și nu este de ajuns. E de ajuns pentru a plăti chiria, să zicem, dar ce înseamnă mâncare, motorină, nu.

Ai o bursă acolo? Cum te întreții?

Nu. Primesc suport financiar din partea părinților mei.

Nu voiam să fiu indiscretă. Eram doar curioasă pentru că asta e o problemă practică, de supraviețuire.

Există burse, nu sunt atât de greu de luat. Eu n-am reușit performanța; e nevoie de 10 pe linie la majoritatea materiilor. E în jur de 200 de euro pe lună, care este chiar puțin, deşi eu nu sunt obișnuit să cheltui.

Ce planuri ai pentru următoarea perioadă?

Aștept cu nerăbdare reînceperea anului universitar. Sunt curios cu ce piese voi debuta în acest an, ce idei îi mai vin și profesorului meu și ce ne decidem să lucrăm împreună. Așa, ceva extraordinar de conturat nu există, dar om trăi și om vedea!

Dar ce ți-ai dori? Unde te vezi?

Asta cu organistul de biserică nu cred că poate fi un job, un singur job și să fie sustenabil financiar. E ceva secundar. Oricum, organiștii sunt în general muzicieni extrem de polivalenți; pot fi la nevoie și pianiști, pot fi și claveciniști, pot fi și dirijori de cor, exact cum era și pe vremuri; organiștii erau în general capelmaiștri. Tot ce însemna muzică trecea prin ei și...

…trebuiau să și compună.

Da. Erau aranjori, compozitori. Organistul, în general, nu e doar organist, e oarecum polivalent. Nu știu să spun deocamdată. E o ceață. Tot viitorul e, să spun, extrem de volatil.

Ne mai întâlnim în anii următori și vedem ce se mai întâmplă!

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian