Despre Prestige Records

Prestige Records a fost fondată în 1949, de Bob Weinstock, un întreprinzător în vârstă de numai 20 de ani. Cu un an înainte, foarte tânărul Weinstock înfiinţase un magazin de discuri, situat în apropierea clubului Metropol Jazz din New York. Magazinul său era frecventat adesea de muzicienii ce obişnuiau să cânte în localul respectiv, inspirându-l pe Weinstock să schimbe profilul afacerii.

Printre artiştii ce aveau să realizeze discuri la Prestige, s-au aflat Miles Davis, Thelonious Monk, Sonny Rollins, John Coltrane, ca să dăm numai câteva exemple. După jumătatea anilor 60, Prestige Records a intrat în declin, iar Weinstock a vândut în cele din urmă catalogul celor de la Fantasy Records.

Sonny Rollins - Saxophone Colossus (1956)

Sonny Rollins se află printre cei mai prolifici artişti de la Prestige. El a înregistrat pentru casa de discuri patronată de Bob Weinstrock în perioada 1951-1956, iniţial ca acompaniator al lui Miles Davis, iar apoi sub nume propriu. Saxophone Colossus, material imprimat în vara lui 1956, este considerat de mulţi un magnum opus al discografiei lui Rollins. Alături de Sonny Rollins, la saxofon tenor, pe acest album s-au mai aflat Tommy Flanagan - pian, Max Roach - baterie şi Doug Watkins - contrabas.

Lee Konitz - Sub-conscious Lee (1949-1950)

Un alt muzician al cărui destin este strâns legat de casa de discuri Prestige este Lee Konitz, recunoscut ca unul dintre cei mai valoroşi saxofonişti alto din istorie. În perioada 1949-50, Konitz a înregistrat o serie de discuri single pentru Prestige, reunite mai târziu sub forma LP-ului Sub-conscious Lee. Printre cei care l-au acompaniat atunci pe saxofonist, s-au aflat pianiştii Lennie Tristano şi Sal Mosca, saxofonistul tenor Warne Marsh sau chitaristul Billy Bauer.

Thelonious Monk - Thelonious Monk Trio (1954)

Pianistul Thelonious Monk este un alt artist de importanţă majoră ce a trecut pe la Prestige Records. Între 1952 şi 1954, Monk a imprimat acolo trei LP-uri de interes deosebit pentru fanii jazz-ului. Între ele şi Thelonious Monk Trio, material ce conţine primele versiuni ale unor piese ca Blue Monk sau Bemsha Swing, ce au intrat apoi în repertoriul standard al genului. Pianistul a fost acompaniat, în alternanţă, de bateriştii Art Blakey şi Max Roach şi respectiv de basiştii Percy Heath şi Gerry Mapp.

Eric Dolphy - Outward Bound (1960)

Eric Dolphy a avut o existenţă scurtă, încetând din viaţă în 1964, la numai 36 de ani. În ciuda acestui fapt, Dolphy a lăsat o amprenta puternică asupra evoluţiei jazz-ului. Un suflător polivialent, el obişnuia să cânte cel mai frecvent la saxofon alto, flaut şi clarinet bass. Eric Dolphy s-a remarcat mulţumită unei tehnicii instrumentale uimitoare şi a stilului foarte original de improvizaţie. Stilistic, Eric Dolphy se situează la limita dintre jazz-ul mainstream şi avantgardă.

A debutat ca lider cu LP-ul Outward Bound, realizat în 1960 la Prestige Records. Alături de Dolphy s-a aflat şi trompetistul Freddie Hubbard, devenit mai târziu o mare vedetă a jazz-ului. Secţia ritmică este alcătuită din Jaki Byard - pian, George Tucker - contrabas şi Roy Haynes - tobe.