Din cartea lui Ioan Massoff despre istoria Teatrului Naţional din Bucureşti aflăm câteva date despre stagiunea din 1885 - 1886. "La operă au cântat reprezentaţii extraordinare Adelina Patti şi Elena Teodorini. În această stagiune s-a cântat, pentru prima dată, operă în limba română (Lucia di Lammermoor) cu Gabrielescu, Raşianu, Băjenaru, Teodorescu şi Leria. Pianista Esipoff a dat un concert iar Cazeneuve o reprezentaţie hipnotizatoare. S-au încasat în total 164.130 de lei". În emisiune găsiţi un moment din opera Ernani de Verdi, un spectacol pregătit de trupa română de operă în doar 16 zile.

La sfârşitul acestei stagiuni Comitetul teatral a hotărât ca pentru 1886 - 1887 reprezentaţiile lirice să fie încredinţate unor impresari străini. Contractul însă stipula ca cei care cântaseră în stagiunea trecută să fie angajaţi în continuare, adică Grigore Gabrielescu, Ion Dimitrescu, Ioan Băjenaru şi alţii. De reţinut un aspect pe care Comitetul teatral l-a introdus pentru prima dată într-un contract cu impresari străini: "românii vor cânta în româneşte".

După închiderea stagiunii, Teatrul Naţional a închiriat sala pentru câteva concerte, unul dintre acestea fiind susţinut de soprana Irina de Vlădaia (formată la Paris la clasa profesorului Charles Gounod), cea care debutase pe scena Operei Comice din Paris cu Lakmé de Leo Delibes.

Un alt subiect abordat în această ediţie este Biserica Domniţa Bălaşa - locul unde tânărul tenor Ioan Băjenaru (foto) cânta, ca solist sau în ansamblu, sub conducerea lui Costache Bărcănescu. Vara, în serile plăcute, lumea bună (scriitori, muzicieni şi critici) se aduna în casa de pe Calea Şerban Vodă a dirijorului de cor, în acelaşi timp şi un mare tenor al timpului. La aceste întruniri se spuneau poezii, Băjenaru era responsabil cu partea umoristică, se filozofa şi, nu în ultimul rând, se cânta muzica lui Ştephănecu pe versurile lui Eminescu. Cei doi fiind unii dintre cei mai aşteptaşi musafiri alături de Caragiale şi Tony Bacalbaşa.

Lelia Zamani - muzeograf ne dezvăluie câteva dintre datele istorice ale Bisericii Domniţa Bălaşa (foto) - iată un fragment:

"...Biserica a fost terminată în anul 1842 (data pisaniei), dar, din păcate, nu a avut o viaţă prea lungă. Fiind sub nivelul străzii şi măcinată de igrasie, din cauza apropierii de Dâmboviţa, a fost dărâmată în anul 1881. Cum soarta ei nu a fost totuşi una potrivnică, Biserica Domniţa Bălaşa a fost reconstituită a treia oară, fiind terminată în 29 septembrie 1885. Actuala biserica a fost făcută după planurile arhitecţilor Nicolae Orăscu, Carol Benisch şi Hartmann, planuri ce au fost revăzute de Lecomte de Nouy. Pictura a fost realizată de un pictor din Viena, iar sculptura în lemn a reprezentat opera fraţilor Babic."

Muzica militară este cea care a completat tabloul vieţii muzicale bucureştene încă de pe la începutul secolului XIX, însă din 1881, din ordinul Ministrului de Război, toate regimentele erau obligate să-şi înfiinţeze fanfare. Cu această ocazie membrii acestor formaţii de muzică militară au contribuit şi ei la educarea muzicală a publicului. De exemplu, de trei ori pe săptămână, în chioşul amenajat în grădina Bufletului de la şosea se organizau seri cu muzică ostăşească - marşuri, uverturi, chiar şi arii sau cântece nemţeşti.

P.S. ...ediţia conţine şi o poveste cu şi despre muzica militară - găsită în paginile cărţii doctorului Isidor Weinberg - Momente şi figuri din trecutul muzicii româneşti.