Despre câţi dirijori se poate spune că nu semnalează precis momentul în care instrumentiştii trebuie să cânte – adică ratează, în fond, exact principala sarcină a unui dirijor - şi totuşi că este un mare şef de orchestră? Este cazul lui Wilhelm Furtwängler: dacă asculţi cu atenţie documentele sonore lăsate în urmă, observi că orchestra este destul de desincronizată; unii instrumentişti îndrăznesc să cânte mai devreme, alţii sucombă mai târziu forţei gravitaţionale a muzicii. Rezultatul, deşi cu preţul acestei lipse a sincronizării, este o sonoritate de excepţională luminozitate, căldură, bogăţie şi greutate.

Câteva din aceste atribute le veţi recunoaşte poate ascultând două dintre simfoniile lui Beethoven – a 5-a şi a 7-a, marţi, 25 ianuarie, de la ora 13.20, în emisiunea Anotimpul discurilor – Wilhelm Furtwängler 125, adică în chiar ziua când se împlinesc 125 de ani de la naşterea celebrului dirijor.