Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Lang Lang - Live at Carnegie Hall (2) și Andreas Scholl – Arii pentru Senesino

Publicat: Vineri, 10 Septembrie 2010 , ora 13.15
Piesa de rezistență a acestui recital Lang Lang - Live at Carnegie Hall: Franz Liszt - Parafraze pe teme din opera Don Giovanni de Mozart.

Lang Lang dezvoltă aici un discurs de o virtuozitate incredibilă. Asistăm fără îndoială la momentul culminant al acelei seri a anului 2003. Artistul exploatează întreaga gamă a registrului emoțional – de la cele mai subtile momente la cele mai intense cu o nonșalanță, o siguranță și o claritate absolut uimitoare. Tensiunea este maximă, reacția publicului este pe măsură.



Andreas Scholl – Arii pentru Senesino : Un compact disc apărut în anul 2005 la Casa de discuri Decca, îndelung așteptat de admiratorii contratenorului german, având cronici frumoase din partea celor mai prestigioase publicații de gen și în săptămâna lansării ocupând locul I în clasamentele britanice - desăvărșită colaborare între cântăreț și orchestră, voce de o mare puritate. Artistul stăpânește toate secretele ce țin de stil, de ornamentică, ne prezintă arii în primă audiție, de asemenea avem ocazia să admirăm prima înregistrare a ariei „Cara sposa” de Handel în versiunea lui Andreas Scholl, greu de trecut cu vederea.

Dar cine a fost Senesino, sau Sienezul ? Vorbim despre operă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea - dominată de vocile interpreților castrati. Câțiva au intrat în istorie, nu doar prin calitatea vocilor, care prin natura lucrurilor ne rămâne necunoscută, ci și printr-un repertoriu aparte care le-a fost dedicat.

Avem acum ocazia să cunoaștem câteva dintre ariile compuse de Georg Friedrich Handel, Tomaso Albinoni, sau de Nicola Porpora pentru acest Senesino, pe numele adevărat Francesco Bernardi, născut firește la Siena, nu se știe când, prima sa apariție într-o operă fiind consemnată în stagiunea 1707-1708 la Veneția. A cântat de-a lungul vieții la Bologna, Genova, Roma, Napoli. Apoi a fost angajat la Curtea de la Dresda, unde a jucat în nenumărate opere semnate de Antonio Lotti. Aflat în vizită la Dresda, Handel are ocazia să-l asculte și îl angajează imediat pentru compania sa londoneză, devenind primo uomo, și unul dintre cântăreții săi favoriți.

Senesino va fi cel care va interpreta celebra arie „Cara sposa” din opera „Rinaldo”, lui îi vor fi dedicate rolurile titulare din „Giulio Cesare” și „Rodelinda”, veritabile capodopere handeliene. Se spune că era un actor desăvârșit, având o înclinație aparte pentru recitativele acompaniate. Celebru, bogat, arogant, răsfățat al publicului, veritabil star al epocii sale, părăsindu-l pe Handel pentru compania rivală. A revenit apoi în Italia, la Florența și la Napoli unde a mai cântat doar doi ani în operele lui Nicola Porpora. E basta.
Marina Nedelcu