Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Inconfundabilul Pavarotti

Publicat: Luni, 30 August 2010 , ora 13.15
Trebuia să auzi doar primele sunete pentru a știi că este el. O voce inconfundabilă care nu avea cum să nu mângâie sufletul fiecărui ascultător.

Senzația pe care o trăiești ascultând pagini interpretate de Luciano Pavarotti, fie că vorbim despre simple cântece italiene, fie de arii celebre, este unică și rămâne undeva, ascunsă în noi. Fiecare nouă audiție o scoate la iveală.

Albumul „ Pavarotti in concert” face parte dintr-o serie - a fost realizat în 1973 - în care celebrul tenor a înregistrat arii și cântece italiene alături de orchestra Teatrului Comunal din Bologna aflată sub conducerea lui Richard Bonynge. Selecția pieselor acestui recital a fost atât de rafinată, plasând în prim plan nu numai tehnica vocală a lui Pavarotti ci și eleganța, frazarea perfectă, sensibilitatea interpretării și pianissimi incredibili. Putem spune că este unul dintre cele mai bune recitaluri înregistrate ale ale sale. Probabil că a fost unul dintre motivele pentru care a fost remasterizat și digitalizat în 2007.

În prezentarea albumului, Jon Perrin consideră că firul conducător al acestor pagini este povestea de dragoste înfățișată cu bucurie uneori, cu tristețe de cele mai multe ori. Dintre toate, poate, cele mai interesante sunt cele trei secvențe ale lui Respighi. Imaginea naturii oglindește starea sufletească, dar are o delicatețe care numai în interpretarea lui Pavarotti putea să fie exprimată pe deplin. Nevicata, Pioggia și Nebbie în varianta acestui inegalabil tenor te face să îți dorești ca acesta să se fi apropiat mai mult de paginile moderne decât a făcut-o.

Albumul se încheie într-o stare de spirit total diferită de cea descrisă în piesele lui Respighi. La danza de Rossini pune punct albumului.
Simona Tănascu