Piesa de rezistenţă a acestui album DG înregistrat pe parcursul anilor 2001 – 2002: Kreisleriana op.16. După anumite voci ar fi cea mai frumoasă înregistrare a lui Pollini – desigur ne ferim să facem asemenea afirmaţii definitive şi vă lăsăm dumneavoastră ocazia de a le verifica. Însă superlativele îşi găsesc fără îndoială justificarea în acest caz. Cu greu poţi rămâne impasibil în faţa acestor efuziuni sentimentale, acestor transparenţe ce filtrează umbra unei idei, conturul unui personaj excentric, în speţă acest domn Johhanes Kreisler în pielea căruia intră Maurizio Pollini, poate până la o posibilă identificare.

Ne reamintim Kreisleriana este inspirată de scrierile lui ETA Hoffmann, Schumann însuşi considerând-o una dintre cele mai reuşite lucrări ale sale. Şi în acest caz există două ediţii, pianistul preferând-o pe cea dintâi publicată la Viena în 1838. Pollini îşi exprimă clar intenţia de a se aproapia cât mai mult de compozitor, fără a căuta cu orice preţ să fie original sau atipic, urmărind în schimb această consonanţă între - îl citez „cea mai profundă precizie şi intensitatea expresivă. Există această accentuare voită a diferenţei între părţile rapide şi cele lente, ca într-o intensificare ascendentă a tempourilor.”