Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Richard Strauss prezentat de Capela de stat din Dresda

Publicat: Miercuri, 7 Iulie 2010 , ora 13.15
Se întâmplă des să întâlnim discuri de bună și foarte bună calitate, care primesc 4 sau 5 stele. Cel către care ne îndreptăm atenția în edițiile de astăzi și de mâine a primit aproape fără nici o obiecție cele 5 stele. Este vorba despre dublul album Richard Strauss prezentat de Capela de stat din Dresda, avându-l la pupitru pe Fabio Luisi.

Două discuri care fac parte dintr-o serie propusă chiar de Fabio Luisi, în momentul în care acesta a venit la pupitrul orchestrei în calitate de director și dirijor al acestei orchestre. Un proiect menit să plaseze acest ansamblu renumit în atenția celor care îl cunoșteau cu mult mai puțin, dar și să readucă în prim plan creația lui Richard Strauss, al cărui nume este atât de legat de cel al Capelei de stat din Dresda.

Poemul simfonic Don Juan, fantezia simfonică În Italia și variațiunile fantastice Don Quijote sunt cele trei lucrări ale acestui dublu album.

Scris în 1888, poemul simfonic Don Juan exercită o seducție asupra publicului asemănătoare celei pe care o exercita personajul principal asupra doamnelor. Culorile, intrumentația, modul în care compozitorul a conturat sonor personajul său, toate conduc spre această concluzie. Richard Strauss a decis să scrie acest poem simfonic la începutul verii anului 1888, după ce a citit poemul dramatic Don Juan al lui Nikolaus Lenau. Prima audiție însă, a avut loc abia în 1889, la Weimar.

Sonoritatea acestei încântatoare orchestre a fost magnifică, fiecare detaliu a fost exprimat cu atâta claritate încât până și eu am fost surprins plăcut de propria-mi orchestrație. nota Richard Strauss după cea de-a doua audiție a poemului simfonic Don Juan, ce a avut loc la Dresda. Era vorba, desigur, despre Capela de stat din Dresda.

Fantezia simfonică Din Italia precede poemul Don Juan cu doi ani. Scris în 1886, el a fost inspirat de prima călătorie pe care Richard Strauss a făcut-o în Italia la îndemnul lui Brahms.

Nu am crezut că va fi vreodată posibil să fiu inspirat de natură îi mărturisea Strauss mentorului său Hans von Büllow. Dar aflându-mă printre ruinele Romei am simțit cu totul altfel, ideile îmi curgeau pur și simplu prin minte.

Această fantezie simfonică este gândită în patru părți, amintind de mișcările simfoniei. Strauss i-a adăugat fiecărei mișcări și indicații programatice: prima, În Campagna este asemeni unui preludiu, celei de-a doua i-a adăugat indicația În ruinele Romei; cea de-a treia, Pe plaja din Sorrento este asemeni unui tablou impresionist. Ultima, Viața oamenilor din Neapole descrie atmosfera italiană, folosind chiar ca citat, un fragment din canțoneta Funiculi, Funicula.

Prezentată pentru prima dată la München în 1887, fantezia simfonică În Italia a fost fluierată. Departe de a se supăra, Richard Strauss mărturisea în urma acestei experiențe: Sunt foarte mândru. Aceasta este prima mea lucrare care a întâmpinat opoziția majorității.
Simona Tănascu