Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Cvartetul Diotima și opera lui Onslow

Publicat: Marți, 6 Iulie 2010 , ora 13.15
Dacă albumul de ieri a fost foarte familiar nouă prin lucrările înscrise dar și datorită interpretului extrem de cunoscut, astăzi, vom plasa cele 77 de minute sub semnul ineditului.

Cvartetul Diotima și-a primit numele de la cvartetul Fragmente stille – an Diotima al lui Luigi Nono. Nu este doar un omagiu adus creatorului, ci și tendința explicită a membrilor acestui ansamblu cameral de a se apropia mai ales de lucrările moderne și contemporane. De altfel, din timp în timp, cei patru laureați ai Conservatoarelor din Paris și Lyon solicită compozitorilor lucrări noi. Aceștia sunt interpreții. Lucrările pe care ni le propun în acest album aparțin unui compozitor prea puțin cântat: George Onslow.

Tot ceea ce știam despre el în afară de prenume era faptul că în perioada sa (1784- 1853) a fost supranumit Beethoven al Franței. Declară Yun Peng Zhao, primul violonist al cvartetului.Viviane Niaux, ale cărei cercetări s-au concentrat asupra redescoperirii partiturilor acestui compozitor, i-a introdus în lumea muzicală a acestuia. Au descoperit o muzică pasionantă, cu un stil propriu și foarte accesibilă. Au fost suficiente motive pentru a merge mai departe pentru a face cunoscută creația lui Onslow publicului larg. Chiar dacă limbajul muzical aducea aminte de școala germano-austriacă, muzica de cameră a scos la iveală un compozitor cu o scriitură plină de virtuozitate, dotat cu un simț al culorii specific francez. Mai pe scurt, despre muzica lui Onslow nu se poate spune că seamănă decât cu ea însăși.

A fost foarte dificil pentru cei patru membrii ai cvartetului să se stabilească la anumite cvartete ale lui Onslow. În cele din urmă au rămas opusurile 54, 55 și 56.

Deși a fost apreciat în vremea sa, George Onslow a fost readus în atenția publicului abia în ultimii ani. Interpreți asemeni cvartetului Diotima i-au redat locul binemeritat. Departe de a fi doar un compozitor «de mică anvergură», cum mulți muzicologi l-au denumit de-a lungul timpului, George Onslow a lăsat o creație bogată, cu un stil foarte bine conturat, plasat la finalul clasicismului. Unică prin limbajul său, opera lui Onslow aduce imagini lirice asemeni creației lui Schubert, anunță feeriile sonore ale lui Mendelssohn și expresivitatea lui Saint Saens.
Simona Tănascu