Dacă albumul de ieri a fost foarte familiar nouă prin lucrările înscrise dar şi datorită interpretului extrem de cunoscut, astăzi, vom plasa cele 77 de minute sub semnul ineditului.

Cvartetul Diotima şi-a primit numele de la cvartetul Fragmente stille – an Diotima al lui Luigi Nono. Nu este doar un omagiu adus creatorului, ci şi tendinţa explicită a membrilor acestui ansamblu cameral de a se apropia mai ales de lucrările moderne şi contemporane. De altfel, din timp în timp, cei patru laureaţi ai Conservatoarelor din Paris şi Lyon solicită compozitorilor lucrări noi. Aceştia sunt interpreţii. Lucrările pe care ni le propun în acest album aparţin unui compozitor prea puţin cântat: George Onslow.

Tot ceea ce ştiam despre el în afară de prenume era faptul că în perioada sa (1784- 1853) a fost supranumit Beethoven al Franţei. Declară Yun Peng Zhao, primul violonist al cvartetului.Viviane Niaux, ale cărei cercetări s-au concentrat asupra redescoperirii partiturilor acestui compozitor, i-a introdus în lumea muzicală a acestuia. Au descoperit o muzică pasionantă, cu un stil propriu şi foarte accesibilă. Au fost suficiente motive pentru a merge mai departe pentru a face cunoscută creaţia lui Onslow publicului larg. Chiar dacă limbajul muzical aducea aminte de şcoala germano-austriacă, muzica de cameră a scos la iveală un compozitor cu o scriitură plină de virtuozitate, dotat cu un simţ al culorii specific francez. Mai pe scurt, despre muzica lui Onslow nu se poate spune că seamănă decât cu ea însăşi.

A fost foarte dificil pentru cei patru membrii ai cvartetului să se stabilească la anumite cvartete ale lui Onslow. În cele din urmă au rămas opusurile 54, 55 şi 56.

Deşi a fost apreciat în vremea sa, George Onslow a fost readus în atenţia publicului abia în ultimii ani. Interpreţi asemeni cvartetului Diotima i-au redat locul binemeritat. Departe de a fi doar un compozitor «de mică anvergură», cum mulţi muzicologi l-au denumit de-a lungul timpului, George Onslow a lăsat o creaţie bogată, cu un stil foarte bine conturat, plasat la finalul clasicismului. Unică prin limbajul său, opera lui Onslow aduce imagini lirice asemeni creaţiei lui Schubert, anunţă feeriile sonore ale lui Mendelssohn şi expresivitatea lui Saint Saens.