Schubert şi-a dorit să scrie o simfonie "mare". Termenul era echivalentul lui "grand", în sensul folosit în expresia "grand opera": de amploare, vastă, totală. Schubert era sub imperiul impactului provocat de cel care era pentru el inseparabil de conceptul de simfonie "mare": Beethoven.

La momentul primei audiţii a Simfoniei a 9-a în re minor, compusese deja aproape toate simfoniile pe care le cunoaştem, inclusiv a 8-a, "Neterminata", pe care nu o putea privi ca pe o creaţie validă întrucât întrerupsese lucrul la ea.

Totuşi, în această simfonie, o bucată de piesă, un simplu fragment în ochii săi şi ai contemporanilor săi, a găsit Schubert modul de a transpune întreaga sa personalitate în genul muzicii orchestrale. Cât priveşte primele simfonii, prospeţimea şi farmecul pe care le emană par a indica faptul că el încerca, prin pura vervă muzicală, să scape de sentimentul de a fi sufocat de marii simfonişti care îl precedau.

Între 28 februarie şi 3 martie, ascultaţi acest parcurs în versiunea lui Karl Böhm la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, în seria de emisiuni Anotimpul discurilor. În finalul săptămânii - un alt compozitor care s-a luptat să evoce spiritul Marii Simfonii: Gustav Mahler. Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart dirijată de Roger Norrington a imprimat a cincea sa simfonie, în do diez minor.