Chopin renunţă la succesul zgomotos. După explozivul triumf al conertului său din aprilie 1835, în compania celei mai mari orchestre simfonice a Parisului, care era pe atunci, aşa cum am mai spus-o, Orchestra Conservatorului, aşadar, după acest concert, se retrage. Ce ascundea gestul său o putem afla oprindu-ne câteva momente asupra relaţiei cu rivalul şi prietenul său, Franz Liszt.

În spatele renunţării de bună voie se ascundea o rană interioară, notează Liszt în scrierile despre Chopin. În ciuda unei conştiinţe ferme a superiorităţii sale înnăscute, pianistului polonez îi lipsea totuşi prea mult ecoul exterior plin de înţelegere spre a se putea abandona sentimentului cert că este apreciat la justa valoare. Auzise destule aplauze pentru a putea cunoaşte acest monstru intuitiv, uneori deschis şi către o receptivitate aleasă, mai adesea însă capricios, îndărătnic, pe jumătate sălbatic. Chopin îl detesta. Cu toate acestea îi simţea lipsa aidoma unui copil naiv care plânge sau se entuziasmează din tot sufletul la orice născocire.