Seara de operă Înapoi la: Emisiuni

Colecția estivală, ediția a IV-a

Publicat: Sâmbătă, 7 Iulie 2012 , ora 19.00

Există un timp pentru fiecare gest, pentru fiecare trăire, pentru fiecare gând; iar înainte de a se realiza, timpul lor, al gestului, trăirii și gândului, nu poate exista fără un scop, ferm declarat.

Or, într-un astfel de timp readuc și eu - începând din această sâmbătă - Seara de operă: într-un timp generic numit "Colecția estivală", practic, timpul în care mă pot re-declara pro opere rare și îmi pot re-afirma opinia că, pe timp de vară, nimic nu poate fi mai potrivit pentru un meloman, decât să i se dea posibilitatea să exploreze teritorii muzicale noi, exotice și să "trăiască" opera, la cotele cantabilității maxime.

Prin urmare, am programat deja pentru această vară titluri ca: "Piramo e Tisbe" de Johann Adolph Hasse, "I Medici" de Ruggero Leoncavallo, "Vert-Vert" de Jacques Offenbach sau "Marino Faliero"de Gaetano Donizetti - opere care nu se mai reprezintă scenic azi dar care, vor fi - cu siguranță - pentru mulți dintre dumneavoastră audiții în premieră; și am reluat colaborarea cu prof. univ. Helgomar Răducănescu al cărui ton molcom, savant, a rezonat în precedentele ediții ale "Colecției" - se pare - perfect cu audițiile muzicale propuse.

Așa că, se poate spune, că am mers la sigur; iar ca să mă verificați, ascultați în această sâmbătă, prima operă "de colecție": "Parizina" - o operă compusă de Gaetano Donizetti în 1832 pentru Teatro della Pergola din Florența, devenită pentru multe decenii, una dintre operele donizettiene favorite ale Europei...

Ca element de noutate, dacă sunteți plecați în vacanță și ați ratat întâlnirea cu «Seara de operă» la radio, pe minisite-ul «Serii de operă» de pe pagina www.romania-muzical.ro, veți găsi arhivate toate cele 12 ediții ale Colecției estivale din intervalul iulie-septembrie 2012. Nu ezitați, deci, să deschideți site-ul emisiunii pentru că în fiecare zi de luni veți găsi un nou fișier audio al unei «Seri de operă» din «Colecția estivală».

Luminița Arvunescu