Povestile de succes ale muzicii Înapoi la: Emisiuni

Interviu cu pianistul Matei Varga (III)

Publicat: Duminică, 11 Aprilie 2010 , ora 10.30

Am ajuns la ultimul capitol al dialogului purtat cu pianistul Matei Varga, în care am încercat să sintetizăm una dintre preocupările sale constante – interpretarea lucrărilor lui George Enescu.

Prima recunoaștere a calității indubitabile a interpretărilor sale a venit o dată cu Concursul Internațional "George Enescu" din anul 2001. Juriul, prezidat de compozitorul Roman Vlad, și din componența căruia făceau parte doi dintre cei mai prestigioși pianiști români – Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, a hotărât să-i acorde lui Matei Varga Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei Sonate de George Enescu. În Foaia zilnică a Festivalului și Concursului, era consemnată o superbă opinie a unei spectatoare, impresionată de interpretarea pianistului, pe care aș dori să o citez: "Numai cel ce-și oferă inima ajunge la inimi. Acest moto mi-a venit în minte ascultându-l pe Matei Varga care ne-a oferit mai mult decât inima. Fiecare moleculă a sa cânta. Matei Varga nu mai exista, exista un număr finit de molecule care cântau și care au invadat sala plutind printre noi. Când vezi un artist tânăr te gândești imediat să-l compari cu cineva, să vezi cu cine se aseamănă. M-am gândit la Horowitz, apoi la Richter, dar am abandonat ideea. Apoi mi-a venit în minte un nume, Fazil Say, pianist extraordinar de origine turcă; semăna cu el doar la plăcerea de a cânta. Așa că am ajuns la concluzia că pianistul Matei Varga seamănă doar cu… Matei Varga."


Aproape nelipsită din toate recitalurile sale, fie că se desfășoară la New York, acolo unde trăiește în prezent Matei Varga, fie în alte importante săli de concert din lume, Sonata nr.1 op.24 în fa diez minor de George Enescu deschide și seria lucrărilor gravate pe cel mai recent CD al său, realizat pentru Casa Naxos. Albumul – dedicat în exclusivitate creației enesciene - mai cuprinde secțiunile Coral și Carillon nocturne din Suita nr.3 op.18 "Piese Impromptu" și Suita nr.2 op.10, în variantă integrală. Astăzi, la Poveștile de succes ale muzicii, ascultați în premieră radiofonică absolută fragmente din aceste înregistrări, care au ca dată de lansare pe piață – septembrie 2010.

Monica Isacescu