Un articol despre pianista Luiza Borac apărut în revista Observator deschide subiectul unui alt mod al prezenţelor artistic-interpretative ce-i ilustrează cariera: lumea discului. Nu întâmplător, referirile acordă o importanţă aparte celei care s-a dedicat cunoaşterii, studiului şi interpretării creaţiilor pianistice ale lui George Enescu…

Şi în Germania – comentează criticul Oltea Şerban Pârâu - numele marelui geniu al muzicii universale se face tot mai des auzit. Unii muzicologi vorbesc chiar de o veritabilă redescoperire a operei enesciene. Un fenomen pe care îl constată cu încântare şi Luiza Borac.

Luiza Borac mărturiseşte, în cuprinsul articolului citat: Cred ca în ultimii ani receptivitatea muzicii enesciene a crescut enorm şi a avut loc o adevărată explozie de concerte şi de evenimente legate de Enescu şi de creaţia sa. Luiza Borac mi-a mai mărturisit – se spune în articolul citat - că una din piesele preferate din opera enesciană este Carillon nocturne, o piesă ce poartă semnătura compozitorului matur, având un limbaj aproape transcendental. De ce o fascinează această lucrare?

Răspunsul Luizei Borac este explicit: E o lucrare cu totul şi cu totul originală, nu numai în creaţia lui Enescu, ci şi a muzicii universale, a secolului XX în orice caz, prin simplitatea cu care compozitorul creează atmosfera lucrării, de o profunzime şi bogăţie neegalate, prin efectele de cluster pe care le generează, fără a scrie un cluster propriu-zis... Lucrarea e de o orginalitate extraordinară şi are o adâncă linişte care se transmite publicului atunci când este interpretată. Această lucrare m-a fascinat întotdeauna, mai ales prin mesajul ei meditativ, de adâncă pace.