Muzicieni români-prezențe europene Înapoi la: Emisiuni

Ionel Voineag

Publicat: Joi, 10 Decembrie 2009 , ora 20.00
Cariera de artist liric este o oglindă a darurilor vocaționale și artistice care creează făgașul ascensiunii de-a lungul anilor. În multe destine artistice recunoaștem astfel trepte ale afirmării, talentul urmând etape cum ar fi descoperirea vocii, formarea interpretului prin studii și perioade de perfecționare, deschiderea dialogului cu partenerii și publicul. Drumul acumulărilor, experiențelor, cunoașterii repertoriale, diferă însă, și, totodată, este condiționat de împrejurări specifice. Uneori, cum este și cazul tenorului Ionel Voineag, deschiderea orizonturilor carierei lirice este generoasă.

Pentru profesorul care, la maturitate, activează la Universitatea Națională de Muzică din București, etapa de plină reușită a solistului de operă și concert poate fi sumar definită de numeroasele roluri abordate, dar și de faptul că a cântat alături de cântăreți celebri, sub bagheta unor importanți dirijori, pe mari scene lirice din Italia, Franța, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Bulgaria, Grecia, Olanda, Turcia, URSS, Japonia, Coreea ( Sud-Nord), Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Belgia, Luxembourg, Germania ( Est-Vest), Elvația, Austria. Încercăm să le conturăm, fără pretenția riscantă prin omisiuni de a epuiza în întregime subiectul…
Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu