Obiectiv-emotiv cu Alexandru Tomescu și Cristina Comandașu
Înapoi la: Emisiuni
Obiectiv-emotiv cu Alexandru Tomescu și Cristina Comandașu
Suntem în data de 2 decembrie, dată la care se difuzează în premieră această rubrică, care este a doua zi după Ziua Națională a României și data când s-a stins din viață Dinu Lipatti. Dinu Lipatti - unul dintre simbolurile culturii muzicale românești, care a scris și o sonatină pentru vioară și pian.
Cum ne raportăm astăzi la aceste nume care sunt monștri sacri, cum este cel al lui Dinu Lipatti?
Pentru foarte mulți, evident, care-l cunosc pe Lipatti ca un pianist senzațional - după părerea mea, cred că cel mai mare pianist al secolului XX - sunt surprinși, aproape șocați să afle că el are și o lucrare originală compusă pentru vioară și pian. E posibil ca acest lucru să rezulte și din prietenia, admirația pe care o avea față de George Enescu. Să nu uităm că în acea celebră fotografie a botezului său artistic, în care George Enescu adult pune pe cap copilului Lipatti o cunună de lauri, fiecare ține în mână câte o vioară. Lipatti a fost și violonist la un moment dat. Din fericire pentru pianiști, el a optat pentru instrumentul cu claviatură. E o lucrare pe care am avut privilegiul să o înregistrez pentru un compact-disc în premieră absolută. Am avut-o alături de mine pe pianista Angela Drăghicescu. Am scos atunci un CD întreg exclusiv cu lucrări românești, având în centru Balada lui Ciprian Porumbescu, însă într-o variantă reinterpretată cu Corul de Copii Radio.
Această sonatină de Lipatti, fără îndoială, este o lucrare de tinerețe a sa și se simte în ea acea exuberanță, acea dorință de a arăta totul, tot ce știe, e plină de idei - foarte multe idei, multe dintre ele chiar suprapuse. Și, țin minte că de foarte multe ori, în timpul sesiunilor de repetiție, sesiunilor de lucru, încercam pur și simplu, ca dintr-un bol de spaghete... extrăgeam linia muzicală și le puneam dedesubt pe celelalte. Așa mare era densitatea, bogăția... practic, trece în revistă cam toate tehnicile compoziționale, tehnicile variaționale. E o lucrare pur și simplu spectaculoasă!
Evident, și el se inspiră din ethosul acesta folcloric, dar și aici aș spune că se simte acea eleganță înnăscută pe care Lipatti o avea. Adică, este un folclor pe care îl tratează cu maximă eleganță, nu este brutal, nu este rudimentar. Nu! Este, pur și simplu, un folclor așa cum îl vedea, să zicem, Vasile Alecsandri - cu eleganță.
Lucrarea aceasta ne facem să ne punem și întrebarea "Ce mai este România astăzi pentru noi, pentru tine, Alexandru Tomescu?"
România este ce facem noi din ea să fie. Aș dori ca fiecare dintre noi, cei care trăim, locuim aici, în România, să putem avea această perspectivă pe care o au cei care ne vizitează, cei care vin la intervale mai mari de timp - un an, cinci ani. Ei sunt capabili să vadă niște progrese remarcabile care nouă, trăind aici, ni se pare că sunt pași de melc și nu întotdeauna în direcția potrivită. Se întâmplă, se schimbă lucruri în direcția cea bună. Noi avem de ales dacă ne concentrăm pe aspectele pozitive sau pe aspectele negative.
Pentru mine, România e o țară în care încă poți să vezi foarte multe locuri sălbatice. Încă mai aveam multe colțuri din astea de natură neatinse, un lucru pe care devine din ce în ce mai greu să-l întâlnești în Europa occidentală. Avem încă un rezervor de talente muzicale extraordinar. De lucrul ăsta mă conving la fiecare ediție de masterclass pe care îl organizez. Foarte mulți tineri plini de energie, plini de proiecte... Sigur că mulți dintre ei știu foarte bine că au această idee să studieze în străinătate. La fel am făcut și eu. Ce se va întâmpla după aceea va trasa mai cu claritate viața lor.