Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Elisabeth Leonskaja, în concert la Ateneul Român

Publicat: vineri, 7 Februarie 2020 , ora 0.00
Renumita pianistă Elisabeth Leonskaya, recent distinsă cu premiul ICMA pentru întreaga activitate, susține un nou concert vineri, 7 februarie 2020, la Ateneul Român. Muziciana rusă evoluează împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, în Concertul nr. 2 op. 19 de Ludwig van Beethoven. Programul este dedicat integral compozitorului de la nașterea căruia se împlinesc în acest an două secole și jumătate. Uvertura Egmont va deschide evenimentul, iar în partea a doua va fi interpretată Simfonia nr. 4 în Si bemol major. La pupitrul dirijoral se va afla Horia Andreescu. Ora de începere: 19,00.
Larisa Clempuș