Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
UPDATE 21 aprilie, ora 19.15. Criză la Opera Națională București
Urmărim situația de criză prin care trece Opera Națională București.
Spectacolul "Falstaff" programat astăzi, 21 aprilie 2016, pentru ora 19:00, nu mai are loc, angajații operei anunțând că anularea spectacolului vine în contextul în care ministrul culturii nu a răspuns solicitărilor lor adresate în cursul întâlnirii care a avut loc dimineață, respectiv demiterea directorului general interimar, George Călin, a cărui revenire la conducerea operei a fost anunțată în cursul zilei de ieri (20 aprilie) de ministrul Alexandrescu.
Artiștii îmbrăcați în costumele pentru spectacol au coborât în rândul publicului prezent în sală; reporterul nostru, Irina Vasilescu, relatează că publicul se arată solidar cu acțiunea artiștilor Operei Naționale București.