Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi
Corul 'Cyril & Methodius' din Salonic, concert în festivalul Musica Barcensis
Publicat: sâmbătă, 17 August
2019
, ora 0.00
Una dintre cele mai valoroase organizații corale grecești, Cyril & Methodius din Salonic, susține un concert sâmbătă, 17 august 2019, la Biserica Fortificată din Cristian (județul Brașov). De la ora 18.00, ansamblul condus de Maria Emma Meligopoulou va interpreta piese renascentiste, baroce, romantice și creații de secol XX din repertoriul universal. În program se regăsesc, între altele, pagini de Giovanni Pierluigi da Palestrina, Gabriel Fauré, Serghei Rahmaninov și Mark Hayes.
Concertul este inclus pe agenda ediției a X-a a festivalului Musica Barcensis, organizat de Fundația Forum Arte până în 1 septembrie. Concertele din această serie au loc la fiecare sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, în biserici fortificate și cetăți din Țara Bârsei.