Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Patru români în premiera cu „Evgheni Oneghin”, la Opera din Düsseldorf
Publicat: duminică, 25 Februarie
2024
, ora 0.00
Patru români vor evolua astăzi, 25 februarie 2024, pe scena Operei din Düsseldorf în premiera spectacolului "Evgheni Oneghin" de Piotr Ilici Ceaikovski.
Baritonul Bogdan Baciu va interpreta rolul titular în toate cele 10 reprezentații ce se vor desfășura până pe data de 10 mai. I se vor alătura pe scenă în șase dintre spectacolele programate tenorul Ovidiu Purcel, în rolul "Lenski", mezzosoprana Ramona Zaharia - "Olga" și basul Bogdan Taloș, care îl va interpreta pe "Gremin".
Conducerea muzicală îi aparține lui Vitali Alekseenok.