Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Soprana Anna Netrebko va fi „Tosca” în primul spectacol de operă cu public de la Londra
Opera Regală "Covent Garden" din Londra a anunțat că a programat prima serie de spectacole de operă cu public în sală, după pauza impusă de pandemie în luna martie a acestui an. În perioada 13 ianuarie - 13 martie 2021 sunt programate 12 reprezentații ale spectacolului "Tosca" de Giacomo Puccini. Va fi reluată producția din anul 2006, realizată de regizorul Jonathan Kent și scenograful Paul Brown. Seria de reprezentații va avea trei distribuții de soliști și doi dirijori. În seara de 13 ianuarie vor putea fi urmăriți soprana Anna Netrebko, tenorul Yusif Eyvazov și bas-baritonul Gerald Finley. Conducerea muzicală îi va aparține dirijorului Dan Ettinger. Reprezentația din 22 ianuarie va avea aceeași distribuție și va fi accesibilă și publicului on-line, prin intermediul unei transmisiuni în direct. Spectacolele programate în luna martie vor marca debutul dirijorului Alexander Soddy la Opera Regală din Londra. Pentru seria de spectacole cu opera "Tosca" , instituția a luat măsuri de protecție sanitară, orchestra fiind redusă numeric, iar regia actului întâi va fi adaptată.